După ce mai mulţi oameni de ştiinţă au susţinut că autoritatea sanitară din Anglia, care gestionează epidemiile, prezintă rezultate distorsionate faţă de celelalte regiuni din Regatul Unit, Guvernul de la Londra a ordonat revizuirea modului de calcul al datelor.

Ce iau în considerare decesele zilnice

Un mesaj publicat pe site-ul de internet al Guvernului de la Londra explică faptul decesele zilnice iau în considerare toate persoanele testate pozitiv la coronavirus şi decedate ulterior, fără o separare între data testării şi data decesului.

„În prezent decesele zilnice iau în considerare toate persoanele testate pozitiv la coronavirus şi decedate ulterior, fără o separare între data testării şi data decesului.

Au existat afirmaţii că lipsa unei separări ar putea distorsiona numărul zilnic de decese. De aceea, întrerupem publicarea numărului zilnic până la rezolvare”, este scris într-un mesaj publicat pe site-ul de internet al guvernului.

Țara europeană cea mai afectată de epidemie

Regatul Unit este ţara europeană cea mai afectată de epidemia de coronavirus, cu un bilanţ oficial de peste 45.000 de morţi. Guvernul britanic a susţinut însă că comparaţiile între state pot fi înşelătoare, deoarece modurile de înregistrare a deceselor sunt diferite.

Ministrul sănătăţii, Matt Hancock, a ordonat vineri revizuirea rapoartelor PHE privind epidemia de coronavirus, care includ şi decesele unor pacienţi vindecaţi de coronavirus care au murit ulterior „chiar şi de infarct sau călcaţi de autobuz după trei luni”.