Alexandru David şi echipa ziarului s-au delimitat, cu acest prilej, de apariţia acestei ediţii clone a ziarului Ring, care are 16 pagini, faţă de 24 de pagini ale ediţiei originale şi care include mai multe articole în care este criticat candidatul USL la funcţia de primar al sectorului 3, Robert Negoiţă.
"Avem de-a face cu un atac fără precedent asupra presei. De dimineaţă, Ring a fost clonat şi este distribuit într-un anumit sector al Capitalei. Avem de-a face cu o infracţiune şi nu avem nicio legătură cu această infracţiune. Toţi cei care distribuie ziarul (ediţia falsă) comit o infracţiune şi sunt pasibili de pedeapsa pe care o prevede legea, pentru că ziarul Ring este o marcă înregistrată şi beneficiază de toate avantajele unei mărci înregistrate. (…) Cei care şi-au pus maşinile personale şi libertatea lor în slujba unor oameni care fură şi care propagă un furt trebuie să ştie că în momentul de faţă s-a deschis o anchetă şi că instituţiile statului sunt alertate", a afirmat redactorul-şef al ziarului Ring.
Ziaristul a acuzat implicarea liderului PDL din sectorul 3, Silvian Ionescu şi le-a solicitat preşedintelui Organizaţiei de Bucureşti a democrat-liberalilor, Elena Udrea şi şefului campaniei electorale naţionale din PDL, Vasile Blaga, să se delimiteze public de această acţiune.
Avocatul publicaţiei, Cristian Valentin Gheorghiţă, a precizat că ziarul Ring beneficiază de protecţie legală printr-un certificat OSIM şi a cerut public oprirea distribuţiei ziarului clonă.
"Din punctul nostru de vedere sunt îndeplinite toate condiţiile şi premisele pentru a se dovedi că asistăm la un furt intelectual, la o încălcare a dreptului de marcă, a imaginii şi a conţinutului editorial a unui ziar. Este o infracţiune care va putea fi uşor dovedită în instanţă, iar cei care se fac vinovaţi de acest lucru trebuie să ştie foarte clar că riscă anumite rigori ale legii penale", a spus avocatul.