creativitatea.Un val de huiduieli a umplut cortul de la Tenis Club cand pe scena festivalului Ad'Or a fost anuntata campania anului: "Nu se uita usor" pentru Muzeul "Grigore Antipa". Ati auzit de aceasta campanie? Nici mare parte dintre cei prezenti la Gala Ad'Or, care intrebau in stanga si-n dreapta de unde a aparut Antipa. Huiduielile au atins apogeul cand directoarea muzeului (adusa de Leo Burnett&Target) incerca sa explice cat de folositoare a fost campania pentru institutia sa. In fapt, pre
creativitatea.Un val de huiduieli a umplut cortul de la Tenis Club cand pe scena festivalului Ad’Or a fost anuntata campania anului: „Nu se uita usor” pentru Muzeul „Grigore Antipa”. Ati auzit de aceasta campanie? Nici mare parte dintre cei prezenti la Gala Ad’Or, care intrebau in stanga si-n dreapta de unde a aparut Antipa. Huiduielile au atins apogeul cand directoarea muzeului (adusa de Leo Burnett&Target) incerca sa explice cat de folositoare a fost campania pentru institutia sa. In fapt, prezenta directoarei parea sa faca parte din strategia lui Leo Burnett de a dovedi cu orice pret ca aceasta campanie are obiective si nu este o fantoma. Sala s-a prins si a explodat minute in sir intr-o cascada de huiduieli si fluieraturi care au taiat bucuria creativilor de la Leo Burnett. Am asistat cu uimire la o premiera: oamenii de publicitate si-au lepadat „aura” scrobita si au huiduit ca la… usa cortului. Spectacolul s-a transformat dintr-o gala pretioasa intr-o galerie de microbisti furiosi ca meciul a fost un blat ordinar. Memorabil! Directoarea Muzeului Antipa nu avea nici o vina. Atunci pe cine huiduiau publicitarii din cort? Principalul destinatar ar fi Leo Burnett si campania sa, banuita a fi o fantoma, facuta special pentru festival. Dar Leo Burnett, care a si castigat pentru al doilea an consecutiv titlul „Agentia Anului”, nu a fost singura care a patruns cu fantome in Ad’Or 2004. Probabil ca huiduielile s-ar fi auzit si daca o alta campanie-fantoma a unei alte agentii ar fi castigat ravnitul trofeu. Semnificatia huiduielilor este mult mai profunda decat o rafuiala de moment. Aceasta manifestare grobiana arata ca exista convulsii si lupte intestine intr-o industrie cu pretentii de maturitate si profesionalism. Iar convulsiile au iesit la iveala tocmai la Ad’Or 2004. Un Comitet de Organizare depasit de jocul intereselor si dispus la compromisuri. O expozitie improvizata si jalnica cu lucrari agatate cu bolduri pe suporturi din „scartaitoare”, in holul inghesuit de la Sala Arcub – un spatiu prafuit ce aminteste de un camin cultural. Un presedinte al Uniunii Agentiilor de Publicitate (UAPR), Adrian Dura, coplesit de contestatii si reprosuri (comunicatele agentiilor Tempo Advertising, Next/Cap, Headvertising). Un presedinte UAPR care a tinut sa precizeze pe scena festivalului, ca o scuza, ca toate lucrarile inscrise respecta regulamentul (asta in ciuda faptului ca toata lumea stia de avalansa de fantome), astfel ca in premiera cuvantul „ghost” a fost rostit public. Categorii dominate de lucrari fantoma. Un prezentator, Virgil Iantu, care a uitat sa prezinte doua premii, creand ilaritate si revolta in cort! Mai mult, nu si-a recunoscut greseala si a spus ca juriul „s-a razgandit in ultimul moment”, alimentand si mai tare focul suspiciunilor. Leo Burnett&Target este un castigator fara glorie, desi a obtinut zece premii, cu un punctaj zdrobitor fata de McCann, a doua clasata. Mult contestata campanie „Muzeul Antipa” a fost un tun cu cinci guri de foc (premii). Prigat Activ, una din cele mai valoroase campanii din competitie, a castigat meritoriu la categoria „Bauturi nealcoolice”, sectiunile print si TV. La „Bauturi alcoolice”, Leo a punctat cu spotul pentru promotia la berea Ciuc, in fata popularei campanii pentru coniacul Unirea. Aceasta din urma a pierdut si categoria „Campania Anului”, iar esecul poate fi pus pe seama faptului ca spoturile, de impact la publicul roman, nu au avut aceeasi forta in fata unui juriu format din oameni de creatie din strainatate. Aceeasi explicatie ar putea fi data in cazul campaniei pentru FHM. Cum limba engleza nu are genuri, juriul n-a gustat conceptul si sloganul campaniei: „Revist de gen masculin”. McCann/Creative Services s-a evidentiat pentru ca nu a incasat huiduielile marii sale rivale, Leo Burnett. Ca si Leo Burnett, agentia lui Bogdan Enoiu a luat trofee cu cinci campanii, dar daca echipa lui Bogdan Naumovici a impuscat mai multe premii cu aceleasi lucrari, fiecare executie a lui McCann a triumfat la o singura categorie. In afara de spotul Suzy (pentru Asociatia Romana Antisida) nimic din ce-a fost premiat pentru McCann nu este remarcabil si comparabil cu editiile precedente ale Ad’Or.Graffiti/BBDO a furnizat o surpriza placuta cu spotul pentru Pagini Aurii (cel mai bun la categoria „Mass Media), si cu clipul pentru Tuborg Royal (doar nominalizat la doua sectiuni). In rest, era previzibil ca printul Positive pentru Guinness va castiga (fapt care s-a si intamplat la doua categorii), daca tinem cont ca a fost premiat anul trecut la Portoroz.Next/Cap pornea favorita cu campaniile pentru Unirea, rachiu Hanul Ars si FHM. Desi n-a castigat cu nici una dintre favorite, agentia s-a clasat pe locul patru, pentru premiile de la categoria „colaterale”.Young&Rubicam a fost o alta surpriza placuta cu trei categorii castigate, dintre care spotul Trafic (in care o banda de traficanti de carne vie dau un anunt la „mica publicitate”) este cu adevarat memorabil. Ad’Or 2004 va ramane in istorie, daca va ramane!, printr-un nivel calitativ al lucrarilor foarte slab. Probabil ca daca n-ar fi existat fantome, juriul n-ar fi avut ce sa discute. Ad’Or 2004 a fost un fiasco, o gaura neagra a industriei romanesti, o palma pe care publicitarii au incasat-o meritat pentru compromisurile pe care le-au facut. Vor intoarce publicitarii si celalalt obraz sau vor avea curajul sa impuna un festival curat, cu reguli clare si de necontestat?