Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) reaminteşte că 17 septembrie 2007 este data de la care începe perioada de 4 luni de zile în care se desfăşoară procedura de aderare iniţială la fondurile de pensii administrate privat.
De asemenea, CSSPP atrage atenţia că activităţile de publicitate şi de marketing privind fondurile de pensii administrate privat, desfăşurate de către entităţile de pe piaţa pensiilor administrate privat, autorizate de către CSSPP, vor putea începe numai de la această dată.
În aceste condiţii, în perioada imediat următoare, până la începerea perioadei de aderare, CSSPP va supraveghea şi va controla, în mod special, desfăşurarea unor asemenea activităţi de către entităţile de pe piaţa pensiilor administrate privat, autorizate de către CSSPP.
În cazul în care se vor constata activităţi de atragere a participanţilor la un fond de pensii administrat privat şi/sau de obţinere a acordului de aderare, precum şi activităţi de publicitate, practicate înainte de 17 septembrie 2007, CSSPP va sancţiona nerespectarea reglementărilor care guvernează sistemul de pensii private şi va sesiza organul de urmărire penală, pentru situaţia în care fapta săvârşită constituie infracţiune.
Potrivit Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, precum şi normelor emise în aplicarea acesteia, este interzis administratorilor, agenţilor de marketing şi persoanelor afiliate acestora:
– să transmită informaţii false, înşelătoare sau care pot crea o impresie falsă despre fondul de pensii şi administratorul acestuia
– să facă afirmaţii sau previziuni despre evoluţia unui fond de pensii altfel decât în forma şi modul prevăzute în normele CSSPP
– să ofere beneficii colaterale în scopul de a convinge o persoană să adere la un fond de pensii sau să rămână participant la acesta
– să acorde foloase pentru facilitarea aderării potenţialilor participanţi
– să difuzeze oricare material publicitar în legătură cu un fond de pensii administrat privat sau cu un administrator, înainte ca acel fond de pensii şi administratorul său să fie autorizaţi de CSSPP
– să difuzeze materiale publicitare înainte de publicarea prospectelor schemelor de pensii private autorizate de CSSPP
De asemenea, este interzisă desfăşurarea oricăror activităţi în domeniul pensiilor administrate privat de entităţi care nu au fost autorizate/avizate de către CSSPP.