Ar putea fi o răsturnare completă de situație în războiul din Ucraina. Deși până acum cele două mari puteri au fost deschise la negocieri astfel încât bombardamentele să ia sfârșit, acum, lucruri noi se întâmplă.
Anunțul a venit din Turcia. Mai exact, ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a vorbit despre negocierile dintre Rusia și Ucraina, dar și despre progresele care au fost făcute.
Potrivit oficialului turc, din cauza crimelor în masă care au fost comise la Bucha, oraș din apropierea Kievului, tratativele de pace dintre cele două puteri au fost ”eclipsate”. Declarațiile acestuia au fost făcut în cursul zilei de joi, la Bruxelles, potrivit Dpa.
Totodată, el a subliniat faptul că ceea ce s-a întâmplat la Bucha este inacceptabil și de asemenea, este ”o rușine pentru umanitate”.
„Imaginile de la Bucea şi din alte regiuni sunt inacceptabile, o ruşine pentru umanitate. Aceste imagini au eclipsat negocierile într-o anumită măsură”, a declarat Cavusoglu, care a participat miercuri şi joi la o reuniune ministerială a NATO.
Turcia oferă sprijin în continuare
Menționăm faptul că Turcia este cea care a găzduit până acum două întâlniri între Ucraina şi Rusia. În ciuda celor întâmplate în ultimele zile, șeful diplomației turce susține în continuare că se aşteaptă ca ambele părţi să menţină dialogul ”chiar şi în cele mai dure condiţii”.
În același timp, el a mai adăugat și că Ankara, care are un rol cheie, este pregătită să contribuie la eforturile diplomatice pentru a se pune capăt războiului, inclusiv prin aducerea liderilor celor două ţări pentru un summit în Turcia.
Aceeași idee pare a fi susținută și de Ucraina. Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba a declarat public că este pregătit se se întâlnească cu Lavrov dacă va fi nevoie pentru a pune capăt războiului, în ciuda atrocităților din ultimele zile și în ciuda rolului său extrem de important în acest sens.
Ucraina rămâne deschisă la negocieri
„Ministrul Lavrov face parte din sistemul președintelui Putin. Faptul că justifică bombardarea unui spital din Mariupol și crimele de război comise în Bucha și alte orașe și sate ale Ucrainei și le numește false îl face complice la aceste crime.
Dar sunt gata să mă întâlnesc, pentru că el este un oficial, iar dacă este vorba de pace în Ucraina și de încetarea crimelor, atunci sunt gata să mă întâlnesc cu oricine”, a spus Kuleba, joi, potrivit Pravda.
Amintim faptul că tot în cursul zilei de joi, statele membre NATO au hotărât să-şi consolideze sprijinul pentru Ucraina şi furnizează o gamă largă de sisteme de arme acestei ţări, a anunţat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după reuniunea de două zile a miniştrilor de externe din ţările aliate.