Presate de termenele negociate cu UE pentru închiderea capacităţilor energetice neperformante, autorităţile trebuie să găsească repede formula ideală pentru atragerea unor investiţii de zeci de miliarde de euro în sectorul de producere a energiei. În caz contrar, România riscă să devină un importator net de energie.

„România se apropie de o criză a capacităţilor de producere a energiei, atâta timp cât procesul de privatizare şi atragere a capitalului privat este amânat. Deja suntem în al doisprezecelea ceas, pentru că orice decizie privind realizarea unor noi capacităţi energetice necesită încă patru-cinci ani până la punerea în funcţiune a acestora“, a declarat Aureliu Leca, şeful catedrei UNESCO din Politehnica Bucureşti, fost preşedinte al RENEL.
Timp de 17 ani, niciunul dintre guvernele care s-au succedat nu şi-a asumat decizia demarării privatizării în acest sector, cunoscută fiind anvergura impactului social al unui astfel de proces.

Investiţiile pe care statul, în calitate de administrator, le-a realizat pentru modernizare şi retehnologizare au fost modice în raport cu necesarul, reuşind doar să asigure menţinerea în stare de funcţionare a sistemului. Aşa se face că, la ora actuală, pe piaţa de energie din România nu există niciun producător major privat şi că 80% din grupurile termoenergetice şi 37% din cele hidroenergetice au durata de viaţă depăşită.

Strategia energetică pentru perioada 2007-2020, lansată spre dezbatere de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF), ar trebui să conducă la reducerea dependenţei energetice a României în viitorii opt ani, cu acoperirea integrală a consumului intern de energie electrică şi termică.
Direcţiile principale de dezvoltare sunt promovarea resurselor regenerabile, creşterea aportului de energie nucleară, încurajarea producţiei de energie pe bază de cărbune, utilizând tehnologii curate.

Statul mizează pe interesul investitorilor

La o primă strigare, strategia energetică în ansamblu conturează un volum de investiţii necesar de peste 10 miliarde de euro. Surse din sector ne-au declarat însă că numai pentru alinierea la condiţiile de mediu în sectorul termo de producere a energiei este nevoie de 10 miliarde de euro. Toţi aceşti bani ar trebui să vină de la investitori. Şi aici apare marele minus al strategiei. Întreaga dezvoltare viitoare a sectorului este fundamentată pe volumul uriaş de investiţii ce ar urma să intre din zona privată, dar nu se precizează nimic despre modul cum vor fi atraşi aceşti bani, despre condiţiile ce ar trebui să stea în spatele argumentării unor astfel de investiţii.

„Există interes“, susţin reprezentanţii MEF, invocând deficitul de energie din zona est-europeană. Perfect adevărat, numai că de la interesul faţă de un proiect la transpunerea lui în practică este cale lungă, mai ales când se discută de investiţii de o astfel de anvergură. În plus, trebuie să avem în vedere că deficitul din zonă poate fi suplinit prin investiţii în capacităţi din Bulgaria sau Ungaria. Sporirea interesului investitorilor este cu atât mai dificilă cu cât avem o piaţă concurenţială în care nu sunt permise garanţii comerciale pentru recuperarea investiţiilor.“ Piaţa este concurenţială, şi fiecare investitor trebuie să-şi facă studii de fezabilitate şi să-şi evalueze rentabilitatea investiţiei“, a explicat Alexandru Săndulescu, director general al Direcţiei de Politici energetice din MEF. Ceea ce înseamnă că riscurile revin în totalitate investitorilor.

Şi totuşi, poate că şi autorităţile statului ar trebui să ofere ceva. „Stabilitate politică şi administrativă, precum şi certitudinea unor reglementatori independenţi“, consideră Aureliu Leca. „Mecanisme de piaţă care să permită recuperarea investiţiei“, susţine Viorel Alicuş, director general în cadrul ANRE.

Documentul mai conţine şi alte necunoscute majore. De exemplu, în cazul complexuri energetice Turceni, Rovinari şi Craiova se prevede privatizarea fără a se specifica însă ce politică va adopta statul, în ceea ce priveşte resursa energetică, respectiv minele de cărbune. Nu trebuie uitat că după privatizarea a jumătate din resursele de gaze, precum şi a celor de ţiţei, cărbunele rămâne singura pârghie prin care statul poate controla securitatea alimentării cu energie. Cele trei complexuri energetice au nevoie de investiţii de peste două miliarde de euro pentru reabilitare şi îndeplinirea cerinţelor de mediu, în cazul neasigurării surselor financiare, acestea urmând a se închide în perspectiva anului 2010.

În ceea ce priveşte promovarea resurselor regenerabile, respectiv a investiţiilor de 1,8 miliarde de euro pentru punerea în funcţiune a unor capacităţi cu o putere instalată de 1.600 MW, documentul nu face niciun fel de precizări legate de modul cum vor fi integrate acestea în sistemul energetic naţional. Care sunt costurile realizării staţiilor electrice de transformare şi ale conexiunilor la sistemul de transport şi cine le va suporta?
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care nu le indică strategia este impactul asupra preţului energiei electrice şi termice la consumatorul final, pe care l-ar avea realizarea acestui volum de investiţii.
Meritul documentului este acela că reprezintă un punct de pornire în elaborarea unei politici energetice. Care, sperăm, nu va rămâne doar pe hârtie, deşi există riscul ca obţinerea unui consens din partea factorilor implicaţi să nu mai lase suficient timp pentru punerea în practică.  

Cui îi revin responsabilităţile?
«În forma actuală, strategia nu transmite investitorilor un mesaj coerent, unitar, privind viziunea statului asupra politicii energetice, cu repere şi responsabilităţi clare.»
Jean Constantinescu, preşedintele Institutului Român de Energie

Ce nu asigură strategia energetică în forma actuală:

• Nu oferă un mesaj coerent potenţialilor investitori, cu repere clare privind politica pe care şi-o propune statul în domeniul energiei

• Nu stabileşte cui revin responsabilităţile pentru aplicarea proiectelor şi direcţiilor de dezvoltare prevăzute

• Nu evidenţiază rolul statului ca garant al siguranţei în alimentarea cu energie

• Nu face referiri la poziţia pe care o adoptă ţara noastră în cadrul cooperării în regiunea Mării Negre şi al obligaţiilor ce decurg din aceasta, în condiţiile în care UE acordă o importanţă deosebită zonei

• Nu evidenţiază măsurile pentru reducerea impactului social şi asigurarea unui grad de suportabilitate al preţurilor energiei electrice şi termice.