Era fiul al lui Costache, cel mai prețuit lăutar al curții lui Grigore Ghica-Vodă. Învață naiul de mic de la naiștii tarafului lui Dumitrache și Năstase Ochialbi.
Născut în 1838, într-un București ce avea atunci 81 de mahalale cu 10.601 case și 63.644 de locuitori, Angheluș Dinicu, bunicul lui Grigoraș Dinicu, pusese „Ciocârlia” pe note, care, în interpretarea sa și a violonistului Sava Pădureanu a făcut senzație la Expoziția Universală de la Paris din 1889, astfel că cei doi și tarafurile lor au câștigat medalia de aur la concursul internațional de lăutari organizat în cadrul Expoziției.
„Angheluș Dinicu a fost cel mai înzestrat și mai desăvârșit cântător din nai pe care l-a avut țara noastră și breasla ei lăutărească.
Faimoasa „Ciocârlie”- cocarda muzicii românești în toate manifestările ei din afară de hotare sau față de marile personalități ce vin dintr-acolo – a cărei melodie a fost schițată încă de pe vremea lui Barbu Lăutarul – a fost adăugită și desăvârșită de acest neîntrecut depozitar artistic al stilului curat al adevăratului cântec românesc.
Când scotea Angheluș, din buzunarul din dreapta ale vestei lui, boabele de fasole sau de mazăre uscată, si le împartăe în țevile naiului său, ca să zică o Ciocârlie, toată lumea adunată în localul unde cânta taraful lui încremenea cu paharul la gură, pentru ca apoi, la trilurile sfârșitului, să izbucnească în aplauze ce deveneau adevărate ovațiuni”, scrie George Costescu în volumul „Bucureștii vechiului regat”, apărut la editura Universul în 1944.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric