Anul 2020 înseamnă pentru hotelieri cel mult un an pe zero, dacă nu pierdere, estimează patronatele din industrie. Iar zona hotelieră este doar unul dintre domeniile grav afectate de pandemia de coronavirus, în 2020, cu perspective incerte pentru anul următor.
În ciuda declarațiilor optimiste ale guvernanților, care ne asigură că numărul angajaților activi din România este în continuă creștere, tot mai mulți români se găsesc în situația de a înfrunta o iarnă plină de incertitudini fără un venit lunar sigur.
Unii sunt în șomaj tehnic și își completează veniturile cu un job part time. Alții preferă să își schimbe complet domeniul de activitate.
Completarea veniturilor prin contracte part-time
„Sunt foarte multe persoane care nu au mai rezistat acestui statut de șomer tehnic. Și atunci una dintre posibilități a fost completarea veniturilor prin contracte part-time, care pot fi cumulate cu șomajul tehnic, sau părăsirea angajatorului și reorientarea”, dă detalii Csaba Bekesi, director al AJOFM Bihor.
Astfel, 80 de firme din Bihor au depus, luna trecută, dosare de șomaj tehnic pentru 600 de angajați. Înseamnă un efort financiar de 500.000 de lei pe lună pentru statul român.
„Șomajul tehnic, pe lângă faptul că asigură decontarea sumelor din bugetul asigurărilor de șomaj, oferă stagiu complet de cotizare, această perioadă se consideră vechime în muncă”, arată Csaba Bekesi.
Să cheltuiască mai puțin, să își pună bani de rezervă
„Cam pe 35% dintre angajații noștri i-am trimis în șomaj tehnic, iar o parte i-am adus la program redus de lucru”, spune Dumitru Fechete, director al unui complex hotelier, conform digi24.ro.
Marea întrebare pentru hotelieri este felul în care vor funcționa de sărbători, dacă bazinele interioare vor fi deschise, atunci anul acesta s-ar putea încheia într-o notă mai optimistă. Anul 2020 înseamnă pentru aceștia cel mult un an pe zero, dacă nu pierdere.
Specialiștii consideră însă că greul abia acum începe și au un sfat pentru români, scrie sursa citată.
„Să cheltuiască mai puțin, să își pună bani de rezervă, pentru că nu se știe cât va dura până își vor găsi un loc de muncă, și să accepte că este posibil să activeze și în alte domenii în care nu au pregătire sau nu au activat vreodată”, îi sfătuiește Dacian Palladi, consultant în afaceri, pe cei care au probleme.
Conform unor estimări ale Comisiei Europene, economia României va înregistra anul acesta o contracție de 5,2%. Guvernul a luat în calcul o scădere de 4,2%, în rectificarea bugetară adoptată recent.