Adoptarea de soluții prietenoase cu mediul înconjurător este o strategie pe care toate afacerile de succes responsabile o iau în calcul.
Total Gama Prod este una dintre companiile de top din România, lideri de piață în producția de pungi personalizate de mici tiraje, printre primii care au început să producă sacose biodegradabile. Tot în top se regăsesc și atunci când vine vorba de inovare și de adoptarea unor procese de producție cât mai eficiente și cât mai puțin periculoase pentru mediu!
Total Gama Prod si Profi Green Partners – liderii de piață în producția de ambalaje personalizate de mica serie investesc într-o afacere modernă
”Pungile personalizate sunt soluții utile pentru transportul produselor pe care le vinde o afacere, cât și un instrument inedit de promovare care nu ar trebui să lipsească din <<arsenalul>> niciunei companii în anul 2022.”, susține Simion Octavian, co-fondator al companiei.
Tocmai cu această afirmație în minte aceștia au construit o afacere orientată către nevoile clienților lor – acesta fiind și unul dintre motivele care i-a ajutat să ajungă în topul industriei de pungi și sacoșe biodegradabile personalizate din țară. În anul 2022 preconizează chiar o creștere a cifrei de afaceri cu 20%, un simbol al dedicării și pasiunii lor pentru domeniul în care activează.
”Produsele Pungescu, realizate din materii prime biodegradabile și compostabile, au o amprentă de carbon de aproximativ 55 de grame per kilogram – adică de 200 de ori mai mică decât utilizarea sau producerea altor soluții pentru ambalare din plastic sau hârtie.” – explică Simion Octavian avantajele și diferențele pe care compania le aduce pe piață.
Sacoșele pe care aceștia le produc vin sub o mulțime de forme și mărimi: pentru farmacie, pentru supermarket, sacoșe tip maieu. Chiar și materialele din care sunt confecționate acesta sunt impresionant de calitative! Ambalajele biodegradabile și compostabile sunt realizate din amidon de porumb, iar un alt tip de sacose este confecționat din material reciclat pe care îl re-granulează și îl transformă în sacoșe personalizate rezistente care nu prezintă niciun pericol pentru mediul înconjurător.
Portofoliul de peste 1500 de clienți periodici accentuează siguranța faptului că atunci când alegi să comanzi sacoșe personalizate, fie ele biodegradabile sau nu, primești calitate fără nicio îndoială.
Mai mult decât atât, gama de sacose biodegradabile se bucură de certificate europene, conforme cu standardul EN 13432 privind materialele biodegradabile și compostabile: certificatele OK HOME Compost și OK INDUSTRIAL Compost.
Cu o experiență vastă de peste 15 ani în domeniul ambalajelor personalizate, Total Gama Prod oferă un raport corect de calitate-preț și garantează colaborarea cu o echipă profesionistă din toate punctele de vedere.
Importanța sacoșelor personalizate
Lucrând permanent la dezvoltarea de noi produse, ideea ambalajelor personalizate s-a născut din nevoia afacerilor care vând produse fizice de a le oferi clienților ambalaje rezistente și utile, dar și din nevoia acestora de a se promova eficient. De ce să nu se folosească de acel ambalaj util și pentru a se promova, eficientizând un proces crucial al afacerii?
Astfel Total Gama Prod si Profi Green Partners, prin Pungescu, vin în întâmpinarea afacerilor cu sacoșe și pungi personalizate sugestiv, fie cu logo-urile afacerii fie cu un mesaj pentru clienți. Modelul pentru imprimare se realizează pe gratis, iar odată ce este dată comanda fermă, clientul fiind mulțumit de cum arată personalizarea finală, livrarea se efectuează în 3-5 zile lucrătoare.
Ambalajele personalizate ajută la dezvoltarea unui brand și la a-l face cunoscut. Atunci când îi oferi unui client o sacoșă imprimată cu imaginea afacerii tale, poate chiar cu adresa sau paginile online unde poți fi găsit, este aproape 100% sigur că acesta te va ajuta să te promovezi.
Cum? Refolosind punga de calitate pe care i-ai oferit-o și purtând-o peste tot: la sală, la școală, la birou, în excursie. Astfel poate chiar sute de alte perechi de ochi vor afla de afacerea pe care vrei să o promovezi și vor câștiga încredere în tine, fiind stimulați ușor-ușor să descopere cu ochii lor de ce atât de multă lume are sacoșe imprimate cu afacerea ta! Mai multe detalii le aflati aici.
Cum construiește Pungescu o afacere sustenabilă?
”Sustenabil” este un cuvânt care încă prezintă o noutate la noi în țară. Dar importanța sa este una pe care din ce în ce mai multe companii încep să o înțeleagă. De aceea, Total Gama Prod, lideri de piață în industria pungilor și sacoșelor personalizate, au decis să facă un pas măreț în 2022 și să investească în dezvoltarea sustenabilă a afacerii lor!
”Din 2023 ne mutăm în casă nouă. Spațiul urmează să fie utilizat pentru activitatea noastră, pentru depozitarea acestor ambalaje personalizate biodegradabile și nu numai, dar și pentru dezvoltarea unui business de fulfilment prin One Storage Hub.”, detaliază Simion Octavian fondatorul Pungescu despre noul spațiu pentru care autorizația de construcție este în curs de eliberare.
Într-un spațiu de 3600 de metri pătrați, în partea de nord a Bucureștiului, pe șoseaua de centură în localitatea Chitila, urmează să se desfășoare procese de stocare, ambalare și livrare a pungilor către clienți. Producția are loc la o fabrică din Brăila, la fel de modernă precum spațiul ce urmează a fi construit în București, iar ”magia” se va întâmpla în acest nou spațiu de depozitare, care va asigura chiar și birouri noi și moderne pentru echipa de vânzări.
Nu doar că Total Gama Prod își extinde activitatea și locurile în care operează. Compania face alegeri înțelepte, care să le ofere confort angajaților și care să îi ajute să crească productivitatea în toate departamentele.
”Peste 40% din suprafața terenului este dedicată spațiilor verzi. Depozitele vor fi dotate cu panouri solare, iar mașinile electrice din flota companiei vor beneficia de stații de încărcare tot aici.”, adaugă Simion Octavian, punând accentul pe soluțiile prietenoase cu mediul pe care aceștia le vor utiliza în construcția și amenajarea noului spațiu.
Investiția totală se ridică la 2 milioane de euro – un preț mic de plătit atunci când luăm în considerare faptul că sediul va beneficia de câteva dintre cele mai eficiente și populare soluții de reducere a poluării, ajutând la dezvoltarea sustenabilă a companiei.
Ce înseamnă exact dezvoltare sustenabilă? Dezvoltare sustenabilă se referă la îndeplinirea scopului unei afaceri sau a unei persoane în modalități care nu afectează planeta, în modalități sigure și eficiente care pot fi susținute pe termen lung, astfel încât siguranța generațiilor viitoare nu este pusă în pericol. Cu alte cuvinte, Total Gama Prod investește în mod chibzuit în dezvoltarea companiei, astfel încât să asigure un mediu primitor și pentru cei care ne vor călca pe urme.
Progresul unei afaceri și proteja mediul înconjurător merg mână în mână. Putem face alegeri sustenabile care chiar să ne ajute și mai mult în dezvoltare, în timp ce ne îndeplinim și scopul de a proteja planeta.
Pungescu este un exemplu desăvârșit de afacere sustenabilă cu o echipă dedicată scopului lor – acela de a produce cele mai calitative sacoșe personalizate din țară, în timp ce se asigură că nici producția și nici produsele lor nu poluează mediul înconjurător!