Conform celor transmise de Ministerul italian al Sănătăţii, purtarea măştii faciale în aer liber devine obligatorie de miercuri în Italia la nivel naţional, în efortul de a reduce creşterea infecţiilor cu coronavirus.
Trebuie menționat că executivul a aprobat un decret de extindere a stării de urgenţă până la 31 ianuarie, pe fondul pandemiei, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului, conform agerpres.ro
Starea de urgenţă ar fi expirat la 15 octombrie
Starea de urgenţă – un răspuns comun la crize naturale sau de sănătate ce permite autorităţilor publice să acţioneze mai rapid, ocolind birocraţia – ar fi expirat la 15 octombrie.
„Măştile faciale trebuie purtate în orice moment”, cu excepţia situaţiilor „izolate”, de exemplu când eşti singur într-un parc, a explicat ministrul adjunct al sănătăţii Sandra Zampa pentru televiziunea publică RAI.
Potrivit acesteia, de la această obligaţie vor fi exceptaţi copiii sub 6 ani şi persoanele cu dizabilităţi sau cu probleme medicale incompatibile cu purtarea măştilor faciale.
Purtarea măştii era deja obligatorie pentru activităţi în aer liber în mai multe regiuni italiene, precum Sicilia, Campania şi Lazio, ultimele două incluzând oraşele Napoli şi Roma.
Autorităţile italiene intensifică măsurile antivirus după o creştere a numărului zilnic de infectări, care au atins cel mai înalt nivel de la sfârşitul lunii aprilie. Cu toate acestea numărul îmbolnăvirilor este mult mai mic decât se înregistrează în alte ţări europene, cum ar fi Franţa, Spania şi Marea Britanie.
Marţi în Italia au fost raportate 2.677 de noi cazuri şi 28 de decese în precedentele 24 de ore. Bilanţul total este de 330.263 de infectări şi 36.030 de decese.
Veşti bune din Italia
Provincia italiană Bergamo a fost grav lovită de pandemia de COVID-19. Acum, testele sangvine realizate în această zonă au arătat că 42,3% dintre locuitorii din Bergamo au anticorpi la noul coronavirus, transmite DPA.
Testele au fost realizate în zona Val Seriana din provincia Bergamo în luna iulie a acestui an. Eşantionul analizat a fost de 21.467 de persoane, reprezentând mai mult de un sfert din populaţia locală de vârstă adultă, transmit autorităţile medicale italiene într-un comunicat.
Circa 9.000 de rezidenţi prezentau în sânge urme ale prezenţei virusului SARS-CoV-2. Aceste persoane au fost supuse şi unor prelevări de probe nazofaringiene, pentru ca medicii să verifice dacă oamenii sunt sau nu infectaţi în continuare. Doar 154 dintre ei aveau în continuare virusul, au arătat testele.