Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a vorbit marți, 20 septembrie, despre o posibilă o rezolvare politico-diplomatică a situației din Ucraina. Astfel, Dmitri Peskov a subliniat că nu vede o astfel de soluție în momentul de față.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu vede o rezolvare politico-diplomatică pentru „oiul din Ucraina
Declarația lui Dmitri Peskov a devenit după ce acesta a fost solicitat într-o conferință de presă să comenteze cu privire la posibilităţile de reglementare a situaţiei prin mijloace politice şi diplomatice.
„În acest moment, astfel de perspective nu se întrevăd”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, conform interfax.com
Informațiile transmise de ambasadorul SUA în Ucraina
Într-un interviu acordat în urmă cu o zi publicaţiei Ukrainska Pravda, ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget A. Brink, a negat zvonurile potrivit cărora şeful Departamentului de Stat, Anthony Blinken, ar fi evocat în discuţiile cu autorităţile ucrainene, în timpul ultimei sale vizite la Kiev, necesitatea reluării negocierilor cu Federaţia Rusă.
Ea a subliniat că numai ucrainenii sunt cei în măsură să decidă când să se aşeze la masa de negocieri cu ocupanţii ruşi.
Autorităţile americane au spus că „numai ucrainenii şi liderul ales democratic al Ucrainei, preşedintele Volodimir Zelenski, pot decide când şi cum ar trebui să se încheie acest conflict şi când şi cum ar trebui să înceapă negocierile”, a spus Brink.
Într-un interviu recent pentru CNN, preşedintele ucrainean a afirmat că Ucraina nu va negocia cu „cei care dau ultimatumuri”.
O retragere completă a Rusiei dincolo de frontierele recunoscute internaţional ale Ucrainei este o precondiţie absolută pentru începerea oricăror negocieri, a declarat în acest context istoricul rus Andrei Zubov pentru publicaţia ucraineană Obozrevatel. În esenţă, negocierile dintre Moscova şi Kiev trebuie să vizeze „doar sumele despăgubirilor pe care Rusia trebuie să le plătească pentru pierderile teribile pe care le-a provocat victimei agresiunii sale”, afirmă el, conform media citate.
Ce spun serviciile secrete din Ucraina?
În altă ordine de idei, serviciile secrete din Ucraina susțin că forțele armate ruse au reactivat vechea tradiție „detașamente de blocare”, inițiativă folosită în timpul celui de-al doilea Război Mondial, la ordinul fostului lider sovietic Iosif Stalin.
Așa-numitele „detașamente de blocare” se referă la militarii ruși care încearcă să se retragă din avansare, iar ceilalți combatanți ruși au obligația de a deschide focul în ei din motiv că nu-și îndeplinesc misiunea pe front. Aceste detașamente au fost create pentru prima dată pe timpul celui de-al doilea Război Mondial, când ex-liderul Uniunii Sovietii Iosif Stalin a dat ordin să se deschidă focul în soldații ruși care se retrag din bătălia de la Stalingrad.
Conform unui comunicat emis de serviciile militare de spionaj din Ucraina, superiorii forțelor armate din Rusia aflați pe câmpul de luptă în Ucraina le-au transmis militarilor din subordine că aceștia riscă să fie împușcați dacă nu-și vor îndeplini atribuțiile și, în mod arbitrar, se vor retrage de pe front.
Ordinul a fost emis în contextul luptelor grele care se duc zilele acestea în zona orașului Bakhmut din regiunea Donețk. La momentul de față, armata rusă bombardează pozițiile ucrainenilor cu scopul de a căpăta controlul asupra regiunii.