Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației se retrage din funcție! Corina Popa a explicat motivul
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației a anunțat că se retrage din funcția pe care o ocupă în cadrul instituției.
Corina Popa spune că motivul din spatele acestei decizii ține de oportunitatea de a se dedica unor proiecte de cercetare internaţională din domeniul filologic.
“Dragi colegi,
I-am înaintat doamnei ministru intenția de a mă retrage din activitatea de la Ministerul Educației. Va urma o perioadă de tranziție, în care voi rămâne alături de viitoarea echipă de comunicare, până ce va prelua atribuțiile mele actuale (social media, comunicare instituțională, campanii, menținerea legăturii cu presa).
Sunt recunoscătoare doamnei ministru, colegilor de echipă și dvs., pentru colaborarea frumoasă.
Mulțumesc, de asemenea, pentru susținerea și încrederea de a derula acțiuni care să aducă activitatea ministerului mai aproape de oameni, precum „Omul sfințește locul” sau „Podcast de la minister”.
Motivele retragerii țin de oportunitatea de a mă dedica unor proiecte de cercetare internațională din domeniul filologic.
Revenim cu o informare privitoare la viitoarele persoane de contact și promitem o tranziție care să nu afecteze comunicarea instituțională.
Vă mulțumesc pentru înțelegere, pentru sprijin și pentru tot ce faceți pentru educație!”, arată Corina Popa, potrivit edupedu.ro.
Ce studii are Corina Popa?
Corina Popa a absolvit, în 2009, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Ploiești cu media 9,90, iar apoi a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității din București. Teza sa de licență a primit nota 10, fiind vorba despre ”Stereotipie și ambiguitate în discursul
diplomatic românesc, (cu începere din 1862)”.
Ulterior, a urmat un program de formare postuniversitară la Institutul Diplomatic Român pe care l-a absolvit cu media 9,90.
În perioada 2012-2014 a urmat cursurile unui master la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București. Teza de masterat a fost ”Identitatea politică a Uniunii Europene”, notată cu nota 10.
De asemenea, Corina Popa a mai urmat și cursurile de master de la Facultatea de Litere din cadrul Universității București. Teza de masterat a fost ”Construcția discursivă a spațiului consensual”, notată tot cu 10.
În perioada 2015-2016 a urmat cursurile Școlii Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe din Madrid, la specializarea studii europene. În CV-ul său se mai arată că are două doctorate, unul cu teza ”Construcția identității europene în discursul diplomatic” și celălalt și domeniul ”Studii culturale”.
Ce funcții a mai deținut înainte de a fi purtător de cuvânt la Ministerul Educației?
CV-ul Corinei Popa mai arată că în perioada 2007-2011 a fost colaborator la Casa de Cultură „I.L.Caragiale” Ploiești, unde a fost coordonator de proiecte interculturale și educaționale, organizare și prezentare de evenimente culturale, articole pentru publicații locale.
În iunie-iulie 2011, Corina Popa a fost stagiar la Ambasada României în Regatul Spaniei, acolo unde se ocupa de redactarea de documente, interpret și ghid pentru delegații, traduceri spaniolă-română/ română – spaniolă, engleză-spaniolă, participări la briefinguri și la conferințe, organizare de evenimente.
În perioada 2013-2014, Corina Popa a fost stagiar la Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, Departamentul de lexicografie, iar în perioada 2014-2015 a fost profesor de limbă, cultură și civilizație română pentru studenții străini (în regim
„plata cu ora”), la Facultatea de Litere din cadrul Universității București. Aici a predat cursul de limbaj specializat filologic și a cursului practic studenților din anul pregătitor.
Din octombrie până în decembrie 2015 a fost și asistent de cercetare – bursier la Departamentul de Științe ale Comunicării și Documentării, Universitatea Complutense din Madrid.
Nu în ultimul rând, CV-ul acesteia arată că ocupă funcția de consilier pe probleme de educație în Parlamentul României, este realizator al emisiunii ”Next: educația viitorului” la BiziLIVE TV și expert în programul educațional „Limba română pentru toți românii”