Nu înţeleg, de principiu, care este rostul pentru care legiuitorii acceptă aceste companii. Însăşi esenţa lor este opusă spiritului unor afaceri legitime şi nu pentru că ar fi imoral sau ilegal, ci pentru că off-shore-urile au ajuns o sursă de corupţie în mâinile unor oameni rău-intenţionaţi. „Evitarea taxării”, „ocolirea controalelor”, „anonimatul”, „protecţia acţionarilor” sunt doar câteva din raţiunile pentru care sunt înfiinţate companiile off-shore. Este exact ce nu „garantează” legile unui stat de drept: trebuie să plăteşti taxe, să fii controlat, să fii transparent şi să poţi fi tras la răspundere. Prin urmare, orice om de afaceri fâşneţ are în portofoliu şi un off-shore. Cu cât sumele învârtite în business sunt mai mari, cu atât creşte şi nevoia de beneficiile off-shore-urilor personale. Nu e nicio filosofie şi nici foarte scump să-ţi faci un off-shore.
În lume sunt câteva zeci de paradisuri fiscale, ţări sau regiuni în care pot fi înmatriculate firme off-shore. De la Cipru, Insulele Cayman, Delaware, Insula Man, Panama şi până la exoticele Aruba, Brunei, Ras al Khaimah sau Nevis, oferta este nelimitată. În toată lumea funcţionează companii, le găsiţi online, care vă ajută la înfiinţarea off-shore-ului. Costă între 800 şi 2.000 de euro, cărora li se adaugă o taxă anuală de mentenanţă, un fel de chirie, de obicei o căsuţă poştală, de la 400 la 1.000 de euro. Nu trebuie să fii mogul ca să-ţi permiţi un off-shore. Domeniile de activitate sunt ceva mai limitate, fiind vorba în general despre consultanţă, proprietate intelectuală, administrare de active şi holdinguri. Limitate în sensul că nu poţi face o bancă off-shore de exemplu.
Deliciile integrării unui off-shore în businessul propriu sunt extraordinare. Respectivul om de afaceri are un instrument eficient de a-şi scoate banii din companie fără să plătească taxe. Poate să achiziţioneze consultanţă sau să plătească drepturi de proprietate intelectuală şi chiar poate să-şi cumpere proprietăţi. Totul fără taxe, bani cash, uşor de mişcat apoi prin conturi anonime la bănci discrete. Probabil că majoritatea dintre dumneavoastră ştiţi cum se mişcă banii într-o firmă. Este greu, sau măcar foarte costisitor, să scoţi bani din firmă. De unde atunci atâţia şi atâţia bani negri în economia românească? Cum reuşesc diverşi oameni de afaceri să adune sacoşele de bani pentru şpăgi? Plătesc taxe la banii respectivi?
Cred că firmele off-shore sunt, în mare parte, responsabile de corupţia omniprezentă din mediul de afaceri local. Schema aia pe care aţi văzut-o zilele trecute prin ziare arăta cum banii pleacă dintr-o companie, Petrom Service, trec prin off-shore-uri şi se întorc în conturile personale sau seifurile acţionarilor companiei respective. Cu o cheltuială minusculă şi într-o discreţie pe care doar serviciile secrete reuşesc uneori, când e cazul, să o tulbure.
Imaginaţi-vă nivelul global, dimensiunea caracatiţei off-shore. Nu am găsit nicăieri date concrete, dar cred că vorbim de trilioane de dolari scoase din economia impozitabilă şi plimbate prin paradisuri fiscale. Nu înţeleg atunci de ce guvernele lumii acceptă existenţa acestor companii care nu fac altceva decât să le priveze de resurse bugetare. Dacă o ţărişoară cu un şef nebun vrea să nu încaseze taxe, n-are decât. Dar companiilor înmatriculate aici ar trebui să le fie interzis să funcţioneze în ţările normale. Înainte de a încerca să-i convingi pe oameni să nu dea şi să nu primească şpagă, ar trebui să le strici jucăria, să-i lipseşti de izvorul de bani negri reprezentat de off-shore-uri. Este chiar atât de simplu.