Putem păstra laptele în congelator? Secretul pe care puţine persoane îl ştiu

lapte

SURSA FOTO: Dreamstime

Laptele este un aliment foarte sănătos, dar și foarte versatil. Poate fi folosit ca băutură sau ingredient pentru gătit, coacere şi smoothie-uri.

Există multe tipuri de lapte care se potrivesc aproape oricăror nevoilor dietetice: fie că este vorba de laptele de vacă, laptele de capră sau alternativele de soia şi migdale, avem de unde alege.

Dar, având în vedere că termenul de valabilitate al laptelui este unul limitat, apare întrebarea dacă poate fi congelat, așa cum facem cu alte produse, cum ar fi pâinea. Site-ul Metro scrie că majoritatea tipurilor de lapte se pot congela.

Putem congela laptele?

Răspunsul scurt este DA, acesta poate fi păstrat la congelator.

Indiferent de tipul de lapte, acesta ar trebui să fie transferat într-o pungă sau un recipient etanş înainte de congelare. Procedând astfel, nu numai că scădem riscul ruperii pachetului în congelator, dar şi economisim spaţiu. Trebuie să vă asiguraţi că există un spaţiu gol în recipient, deoarece laptele își va crește volumul pe măsură ce îngheață.

De asemenea, demn de menționat este faptul că laptele trebuie congelat ținând cont de termenul de expirare de pe etichetă, deoarece congelarea nu-i prelungește viața, după ce a fost decongelat.

Cât timp se poate congela laptele și la ce temperaturi?

Laptele poate fi congelat până la șase luni, dar este recomandat să îl folosiți în decurs de o lună, deoarece, cu cât e ținut mai mult, cu atât îi scade calitatea nutrițională. Așa că este important să etichetați laptele cu data la care l-ați pus la congelator.

Laptele congelat trebuie folosit în două până la trei zile după ce a fost decongelat.

Agenția pentru Standarde Alimentare recomandă ca alimentele congelate să fie păstrate la -18˚C sau mai puțin.

Pentru a decongela laptele, acesta ar trebui lăsat mai degrabă la frigider decât la temperatura camerei pentru a opri răspândirea bacteriilor.

Dacă vreți să gătiți ceva cu el, îl puteți decongela direct în cratiță, în timp ce gătiți.

În funcţie de tipul de lapte, acesta poate fi congelat după cum urmează:

Laptele de vacă

Poate fi congelat cu ușurință, deși acest lucru poate afecta textura laptelui și poate face să devină granulat sau să sufere o anumită separare a grăsimilor.

Laptele de capră

Ca și în cazul laptelui de vacă, laptele de capră poate fi ușor de congelat și suferă o mică separare a grăsimilor în acest proces.

Laptele de capră poate fi păstrat oriunde, timp de două luni până la șase luni într-un congelator și trebuie folosit în trei până la patru zile de la decongelare.

Ca și laptele de vacă, laptele de capră trebuie congelat o singură dată, pentru a nu-i afecta gustul și consistența.

Laptele matern

Puteți păstra laptele matern într-un recipient sterilizat sau într-o pungă de depozitare a laptelui matern, timp de până la șase luni într-un congelator.

Cel mai bine este să dezghețați încet laptele matern în frigider înainte de a-l oferi bebelușului. Dacă trebuie să îl folosiți imediat, îl puteți decongela punându-l într-un vas cu apă caldă sau sub jet de apă caldă.

Laptele matern nu trebuie reîncălzit niciodată în cuptorul cu microunde pentru a evita formarea de puncte fierbinți în lapte.

Laptele de migdale

Laptele de migdale poate fi păstrat timp de șase luni după congelare, deși există câteva avertismente.

Mulți producători nu recomandă congelarea acestuia, deoarece, la fel ca majoritatea celorlalte variante de lapte, se separă. După decongelare, laptele de migdale trebuie folosit în două până la patru zile.

Laptele de soia

La fel ca laptele de migdale și alți înlocuitori pe bază de plante, laptele de soia poate fi congelat până la șase luni.

Laptele condensat îndulcit

Nu-l îngheţaţi în cutie. Mai mult, datorită conţinutului ridicat de zahăr, laptele condensat îndulcit nu va îngheţa.