Încercarea guvernelor de a-i ajuta pe toţi cei aflaţi în suferinţă din cauza crizei este iluzorie.
Ce înseamnă criza, până la urmă? Înseamnă să renunţăm la obiceiuri de consum din alte vremuri, înseamnă slujbe pierdute şi falimente ale unor companii. Există vreo variantă, vreo reţetă prin care statul să evite astfel de dureri? Pånă acum, niciun guvern din lume nu a găsit o astfel de reţetă şi, probabil, nici nu va găsi vreodată. Durerile din criză nu se distribuie însă uniform: cei care au fost cei mai lacomi, mai imprudenţi vor suferi cel mai mult. Dar şi cei care, nevinovaţi fiind, au depins de deciziile unora lacomi sau imprudenţi fie că le erau şefi, patroni sau doar membri de familie.
Cei care sunt loviţi de efectele crizei, fie că sunt salariaţi sau patroni, se uită imediat către stat: să ne ajute statul, pentru că noi nu ne mai descurcăm! Un partener al lui George Soros spunea că în vremuri de criză cei lacomi sau imprudenţi îşi pierd averile în favoarea celor care au fost prudenţi şi chivernisiţi. Statul american, spunea asociatul lui Soros, procedează acum într-un mod oribil: ia resurse de la cei care au fost cumpătaţi, le dă celor care au fost imprudenţi şi le spune „acum puteţi să concuraţi iar pe picior de egalitate“.
Toate guvernele din lume sunt tentate să facă acelaşi lucru, pentru a avea cåt de cåt linişte socială şi pentru a lăsa impresia că se implică. E corectă o astfel de poziţie? Are statul bani pentru toţi cei care vor avea nevoie? Şi dacă banii irosiţi astfel de stat, pentru ajutarea unor companii în suferinţă, nu vor face decåt să întårzie falimentul cu cåteva luni, cine va fi de vină? În SUA apar deja întrebări despre modul cum au fost folosite sutele şi miile de miliarde de dolari deja alocate pe post de ajutoare. Băncile care au primit aceşti bani nici măcar nu vor să spună cum i-au folosit şi, în plus, poziţia lor financiară nu pare să se fi îmbunătăţit. General Motors trebuie ajutat? Oficialii americani au zis că da şi au alocat nişte miliarde bune. Va evita GM în acest fel falimentul? Greu de anticipat. Dacă ajutoarele pe care le oferă guvernele nu vor evita falimentul, problema va fi dublă: pe de-o parte, companii falimentare, pe de alta, deficite bugetare imense, greu de finanţat. Încercarea guvernelor de a-i ajuta pe toţi cei aflaţi în suferinţă din cauza crizei este iluzorie. E ca şi cum ţi-ai propune ca nimeni să nu se mai îmbolnăvească şi să nu mai moară. Nu este posibil.
Suferinţa, inclusiv cea provocată de crize economice, face parte din viaţă. Şi, tot la fel ca în viaţă, cei care ajung să sufere sunt aleşi într-un mod nedrept. Guvernele, în dorinţa lor de a diminua suferinţa, ajung să o adåncească prin măsuri care doar aparent fac bine. Falimentul este un fel de moarte; nu poate fi evitat, dar poate fi întårziat. Face şi el parte din viaţă…
