Vânzările producătorului olandez de bere Heineken în Europa Centrală şi de Est au scăzut anul trecut, în volum, cu 10%, la 55,1 milioane de hectolitri, în timp ce veniturile s-au diminuat cu 13%, la 3,2 miliarde de euro, din cauza recesiunii, a preţurilor ridicate şi majorarea taxelor.
Profitul operaţional din Europa Centrală şi de Est, înaintea deducerii factorilor excepţionali şi amortizării mărcilor şi relaţiilor cu clienţii, a coborât anul trecut cu 2,7%, la 389 milioane de euro, afectat în principal de deprecierea rublei şi zlotului, se arată în raportul financiar al Heineken pentru 2009. Diferenţele de curs valutar au avut un impact de 119 milioane de euro asupra profitului operaţional. Indicatorul a înregistrat, însă, o creştere organică, datorită îmbunătăţirii controlului cheltuielior, în special în Rusia şi Cehia.
Grupul notează că în România piaţa berii s-a diminuat anul trecut cu 11,3%, din cauza reducerii puterii de cumpărare a populaţiei şi sumele mai mici de bani trimise în ţară de cei care muncesc în străinătate. În aceste condiţii, vânzările Heineken în România s-au diminuat în linie cu evoluţia pieţei. Producătorul de bere subliniază că marca Goldenbrau a avut o evoluţie peste cea generală a pieţei, în timp ce performanţele Ciuc şi Bucegi au fost mai reduse.
Raportul subliniază că preţurile mai mari nu au reuşit să contrabalanseze efectele reducerii volumelor şi, în consecinţă, profitul operaţional a scăzut, în termeni organici, în România. În plus, devalorizarea leului a avut un impact de peste şapte milioane de euro asupra profitului.
Grupul notează că Heineken România continuă să se concentreze, printre altele, pe consolidarea brandurilor şi reducerea cheltuielilor. În conformitate cu această politică, subsidiara a închis trei unităţi de producţie a malţului în 2009, iar în ianuarie 2010 a anunţat închiderea fabricii de bere din Haţeg.
La nivel de grup, Heineken a raportat o scădere de 1,5% a volumelor de bere comercializate în 2009, la 159,1 milioane de hectolitri. În termeni organici, vânzările au coborât cu 4,6%. Pe de altă parte, veniturile au crescut cu 2,7%, la 14,7 miliarde de euro.
Profitul net a urcat, în perioada analizată, cu 4,1%, la peste un miliard de euro, în timp ce profitul operaţional a avansat cu 8,4%, la aproape 2,1 miliarde de euro.
Pentru 2010, Heineken estimează că mediul economic dificil va afecta în continuare consumul de bere şi vânzările în mai multe regiuni. În aceste condiţii, grupul va continua să implementeze agresiv programul de diminuare a cheltuielilor şi va căuta să îmbunătăţească profitabilitatea noilor achiziţii.
Heineken România are patru fabrici de bere situate în Constanţa, Craiova şi Miercurea-Ciuc şi Târgu Mureş.
SURSA: Mediafax