Un nou studiu realizat de Ernst & Young demonstreaza că, de acum şi până în 2030, clasa de mijloc va creşte de la 1,8 miliarde de persoane la 4,9 miliarde. Cea mai mare parte dintre aceşti trei miliarde de noi consumatori - care cheltuiesc între 10 dolari şi 100 de dolari pe zi - vor trăi în Asia şi în pieţele emergente, iar cererea la nivelul acestui segment se va tripla, ajungând la 56 de trilioane dolari.
Companiile vor fi nevoite să-şi adapteze strategiile de dezvoltare pentru a putea răspunde noilor cerinţe ale clasei de mijloc în creştere rapidă la nivel global şi, mai ales, în pieţele emergente.
Schimbările vor trebui să includă crearea unor produse şi servicii cu totul noi, dacă aceste companii vor dori să realizeze inovări reale şi să obţină creştere. Acestea ar fi principalele recomandări făcute în cadrul unui nou studiu Ernst & Young – Innovating for the next three billion: The rise of the global middle class, bazat pe o cercetare incluzând interviuri cu 547 de executivi la nivel global, precum şi cu câţiva dintre cei mai influenţi antreprenori ai momentului din lume.
Studiul evidenţiază faptul că majoritatea companiilor din economiile dezvoltate îşi concentrează în prezent eforturile şi acţiunile către segmentul premium al pieţei. Chiar şi în cazul companiilor din pieţele emergente, această proporţie se ridică la 40%. Studiul argumentează că această orientare spre bunurile de lux va trebui să se schimbe.
Plecând de la o preconizată creştere a noului segment de clienţi cu venituri medii cu până la trei miliarde de oameni până în 2030, ceea ce reprezintă o creştere a cererii de la 21 de trilioane de dolari la 56 de trilioane de dolari, studiul identifică punctele în care inovaţia este necesară: cunoaşterea clientului, adaptarea la cultura şi obiceiurile de consum locale, cercetarea şi dezvoltarea, operaţiunile şi modelul de business – care trebuie să combine relevanţa locală cu prezenţa globală.
Studiul identifică patru arii care vor determina succesul companiilor in realizarea de “inovaţii cu resurse minime”:
1. Cunoaşterea consumatorului – Pentru ca o inovaţie să fie de succes, compania trebuie să-i cunoască îndeaproape pe consumatori şi să înţeleagă problema pe care aceştia o au de rezolvat.
2. Adaptarea la specificităţile locale al consumatorilor – Companiile va trebui să se adapteze la cultura şi modul de gândire al consumatorilor pentru care doresc să ofere produse, venind în întâmpinarea nevoilor specifice ale acestora.
3. Cercetare şi dezvoltare – O reţea globală de centre de cercetare şi dezvoltare va permite companiilor să beneficieze de resursele globale şi să implementeze inovaţia în mai multe pieţe.
4. Operaţiuni şi model de business – Inovaţiile rapide în domeniul produselor sunt importante, însă la fel de important este ca fiecare companie să-şi gândească modelul de business, astfel încât să se asigure că va putea răspunde adecvat unei baze de clienţi cu venituri mai mici.
Maria Pinelli conchide: “Fiecare dintre cele patru arii cheie identificate în studiul nostru include diverse componente de natură locală sau globală. Cheia succesului o vor deţine acele companii care vor şti să combine relevanţa locală cu prezenţa globală, astfel încât să se asigure că produsele şi serviciile lor vor fi relevante pentru consumatorul local, permiţând totodată companiei să profite de resursele sale globale”.