Este un semnal de alarmă major tras pentru români care ar trebui să îi pună în alertă pe toți cei care se vor confrunta cu o situație neașteptată legată de noul coronavirus. Este vorba de metoda COVID, pe care mai nou o folosesc escrocii și care îi poate lăsa pe românii creduli fără enorm de mulți bani.
Metoda COVID este similară cu celebra metodă „Accidentul”, escrocii folosindu-se de noul coronavirus pentru a-și păcăli victimele și a le fura banii. Mai exact, escrocii le spun oamenilor că una dintre rudele lor a fost infectată cu SARS-CoV-2. Urmează apoi solicitarea unei sume importante de bani achiziția unor dispozitive medicale foarte scumpe, cu care să fie tratate „rudele bolnave”.
Potrivit jurnaliștilor de la stirileprotv, în ultimele zile, nu mai puţin de trei gălățeni au fost sunaţi de persoane necunoscute, care le-au cerut diferite sume de bani. Aceștia erau sfătuiți să dea bani ca să fie achiziţionate dispozitive medicale, care să fie folosite pentru tratarea de Covid a unor presupuse rude. În două cazuri, infractorii au reuşit să obţină banii de la victime, însă unul dintre cei vizaţi de escroci nu s-a lăsat păcălit şi a anunţat poliţia.
„Victimele relatând că au fost abordate telefonic de persoane necunoscute, care, sub pretextul că o rudă apropiată ar fi infectată cu virusul Sars-Cov-2 şi ar avea nevoie de un dispozitiv medical foarte scump, au solicitat diverse sume de bani în scopul procurării acestuia”, a arătat comisarul șef Gabriela Costin, de la Poliţia Galaţi.
„Primesc un telefon pe telefonul fix, o persoană care se dădea băiatul meu şi că ar fi bolnav de Covid şi are nevoie de o sumă de bani ca să cumpere un aparat de respirat. L-am întrebat ce sumă de bani, mi-a spus 75 de mii de euro. Şi a zis că nu, să notez un număr de cont şi să-i trimit într-un cont. Şi mi-am dat seama că-i o făcătură, ceva”, a povestit una dintre victime.
Autoritățile îi sfătuiesc pe români să aibă grijă cu cine vorbesc şi să nu ofere date personale sau sume de bani unor persoane necunoscute.
„Indiferent cât de impresionantă ar fi situaţia relatată de aceştia la telefon, în cazul în care suspectează că sunt victime ale unei infracţiuni de înşelăciune, să sesizeze de îndată poliţia la numărul unic de urgenţă 112”, a arătat Gabriela Costin.
Trebuie spus că metoda COVID s-a făcut resimțită şi în alte părţi ale ţării, unde mai multe persoane au căzut victime unor astfel de indivizi care, de multe ori, sună chiar din penitenciar.