Președintele Vladimir Putin s-ar putea întâlni săptămâna aceasta cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a discuta o propunere a Ankarei de a găzdui discuții între Rusia și Occident pe tema Ucrainei, a declarat luni Kremlinul.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea discuta cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, despre o iniţiativă a Ankarei privind organizarea de negocieri între Moscova şi Occident pentru oprirea războiului din Ucraina.
A acceptat: Putin ar putea vorbi cu Erdogan despre posibilitatea negocierilor între Rusia şi Occident
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat luni că Rusia nu a primit încă semnale din partea Occidentului privind posibile negocieri în Turcia, dar nu a exclus posibilitatea unor discuţii despre această iniţiativă între preşedinţii Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, conform agenţiei Reuters.
Vladimir Putin şi Recep Erdogan urmează să efectueze vizite în Kazahstan săptămâna aceasta.
Preşedintele Turciei, care menţine relaţiile atât cu Moscova, cât şi cu Kievul, i-a cerut lui Vladimir Putin în mai multe rânduri să reducă tensiunile şi să mai acorde o şansă păcii.
Duminică, Preşedinţia SUA a îndemnat Ucraina şi Rusia să găsească o soluţie pentru oprirea războiului.
Turcia a intermediat acordul cu Rusia privind cerealele ucrainene
Turcia, membru al NATO, are relaţii strânse atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia şi a căutat să echilibreze legăturile în timpul războiului, respingând sancţiunile occidentale asupra Moscovei, dar criticând invazia rusă şi livrând Kievului drone înarmate.
Alături de Naţiunile Unite, Turcia a intermediat acordul din iulie pentru deblocarea exporturilor de cereale din Ucraina din porturile ei de la Marea Neagră, în ceea ce rămâne singurul progres diplomatic semnificativ în conflictul care durează deja de şapte luni.
Relaţiile Ankarei cu Moscova sunt complexe, cele două ţări cooperând strâns în aprovizionările cu energie, în timp ce există dispute asupra Siriei, Libiei şi Azerbaidjanului.
Bombardamente de amploare ale Rusiei în Ucraina
Rusia a lansat 75 de rachete asupra Ucrainei luni dimineaţa, într-o serie de bombardamente asupra mai multor oraşe ale ţării, informează AFP şi Reuters, citând armata ucraineană.
„În dimineaţa zilei de luni, agresorul a lansat 75 de rachete, (dintre care) 41 au fost doborâte de apărarea noastră aeriană”, a anunţat pe Telegram comandantul-şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, precizând că Rusia a utilizat „drone de luptă”.
Mai multe explozii au avut loc luni dimineaţa în capitala ucraineană Kiev, precum şi în oraşele Lvov, Ternopil şi Dnipro, după ce Moscova a acuzat Ucraina că a orchestrat puternica explozie ce a avariat podul-cheie care leagă Rusia şi Peninsula Crimeea, informează agenţiile de presă internaţionale.