Rusia și Coreea de Nord consolidează legăturile militare
Consiliul Federației Rusiei, camera superioară a Parlamentului rus, a ratificat recent un tratat important de apărare reciprocă cu Coreea de Nord, care prevede trimiterea unui „ajutor militar imediat” în cazul unui atac împotriva oricăreia dintre cele două națiuni.
Această ratificare survine la două săptămâni după votul favorabil al deputaților și reflectă consolidarea rapidă a relațiilor dintre Moscova și Phenian, un parteneriat accelerat după invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022.
Tratatul, semnat în urma unei vizite a președintelui rus Vladimir Putin la Phenian în luna iunie, stipulează că Rusia și Coreea de Nord vor acorda ajutor militar reciproc dacă vor fi atacate.
Deși inițial speculațiile se concentrau pe posibilele ajutoare economice și diplomatice, acum s-a ajuns la concluzia că implicarea militară directă a Coreei de Nord în conflictul din Ucraina este din ce în ce mai probabilă.
Kievul și Washingtonul susțin că militarii nord-coreeni ar putea lua parte la lupte alături de armata rusă împotriva forțelor ucrainene, într-un moment în care Ucraina se confruntă cu dificultăți majore pe front din cauza lipsei de resurse și de personal.
Militari nord-coreeni au ajuns în Kursk
În ciuda acestor provocări, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat recent că aproximativ 11.000 de militari nord-coreeni ar fi ajuns în regiunea rusă Kursk, o zonă unde armata ucraineană a lansat o ofensivă-surpriză în august. Această mișcare a stârnit îngrijorarea Kievului, mai ales având în vedere faptul că Statele Unite și aliații săi nu au permis Ucrainei să lovească ținte în interiorul Rusiei cu rachete furnizate de Occident.
Pe lângă implicarea militară directă a Coreei de Nord, tratatul între Moscova și Phenian pune în evidență o colaborare în domeniul tehnologic și al armamentului, în special pentru consolidarea arsenalelelor nucleare ale ambelor state. Coreea de Nord a continuat testele pentru rachete balistice intercontinentale (ICBM), iar această demonstrație de forță subliniază intenția Phenianului de a-și dezvolta și moderniza tehnologia nucleară.
Seul ia în considerarea trimiterea de echipament militar Ucrainei
În paralel, o altă schimbare semnificativă a avut loc la Seul, unde guvernul sud-coreean a anunțat că va analiza posibilitatea de a trimite armament direct Ucrainei, o schimbare de politică importantă, având în vedere tradiția Coreei de Sud de a nu furniza armament țărilor aflate în război.
Relațiile din această zonă geopolitică sunt într-o continuă schimbare, iar escaladarea implicării Coreei de Nord în conflictul din Ucraina ar marca o internaționalizare suplimentară a războiului declanșat de Rusia.