Rusia nu a putut să nu observe ceea ce se întâmplă în Marea Neagră. Potrivit unui comunicat difuzat de Kremlin, luni, în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele francez, Emmanuel Macron, preşedintele rus Vladimir Putin a calificat drept o ”provocare” exerciţiile militare efectuate de SUA şi NATO în Marea Neagră, relatează AFP.
Sursa citată mai precizează că în convorbirea cu preşedintele Macron, Putin ”a atras atenţia asupra caracterului provocator al exerciţiilor de mare amploare desfăşurate de Statele Unite şi de unii dintre aliaţii lor în Marea Neagră şi care sporesc tensiunile dintre Rusia şi NATO”, a indicat Kremlinul.
De menționat este faptul că precizările lui Vladimir Putin se referă la participarea mai multor nave militare americane la exerciţii în Marea Neagră, despre care Moscova a afirmat săptămâna trecută că le ”monitorizează” şi pe care Putin le-a calificat drept o ”provocare serioasă”.
Amintim faptul căcea mai recentă acuzaţie a preşedintelui Putin survine pe fondul unor tensiuni crescânde în jurul conflictului din Ucraina, o ţară riverană Mării Negre. Totodată, din 2014, adică de la anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, situaţia din această regiune a fost foarte tensionată. De peste şapte ani, Ucraina se află în conflict cu separatiştii pro-ruşi în partea de est a teritoriului său, mai arată AFP.
Tensiuni la nivel înalt
De menționat este faptul că, Marea Neagră a devenit un punct fierbinte pentru relaţiile dintre Moscova şi Occident. În ceea ce privește declaraţiile preşedintelui rus, acestea nu sunt întâmplătoare și vin în momentul în care Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea săptămâna aceasta cu privire la mişcările de trupe ruseşti în apropierea Ucrainei şi a avertizat Moscova cu privire la o invazie.
„Suntem foarte îngrijoraţi de unele dintre mişcările neobişnuite de trupe pe care le vedem la graniţele Ucrainei”, a declarat vineri secretarul de stat al SUA Antony Blinken.
Totodată, acesta mai preciza că dacă Rusia va face același lucru ca și în 2014, cu anexarea peninsulei ucrainiene, acest lucru ar fi ”o mare greșeală.
„Rusia ar face o mare greşeală dacă ar repeta ceea ce a făcut în 2014”, a avertizat el, referindu-se la anexarea rusă a peninsulei Ucrainei la Crimeea în urmă cu şapte ani.