Vladimir Putin a dat ordin. Marți, pe 12 noiembrie, Rusia a adoptat o lege ce interzice orice formă de propagandă în favoarea unui stil de viață fără copii.
Vladimir Putin va promulga o lege care susține familia tradițională
Vladimir Putin a dat ordin! Sub pretextul promovării „valorilor tradiționale”, Rusia a adoptat o lege care interzice orice formă de propagandă în favoarea unui stil de viață fără copii, întărind astfel controlul statului asupra vieții private a cetățenilor.
Potrivit AFP, noua lege rusă, care urmează să fie aprobată de Consiliul Federației și promulgată de președintele Putin, prevede amenzi considerabile pentru persoanele fizice și juridice care promovează, prin mass-media, cinematografie sau publicitate, un stil de viață fără copii. Scopul acestei măsuri drastice este de a descuraja promovarea unor astfel de idei în spațiul public.
Legea impune restricții severe asupra libertății de exprimare, aplicând sancțiuni financiare celor care promovează un stil de viață fără copii prin mass-media, filme sau reclame. Amenzile pot ajunge la 400.000 de ruble pentru persoanele fizice, 800.000 de ruble pentru funcționari și până la 5 milioane de ruble pentru entitățile juridice.
Președinta Comisiei pentru Politica Familială din Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, Nina Ostanina, a declarat:
”Adoptăm acest proiect de lege pentru a ne proteja tinerii de ideologii inutile”.
Criza demografică, o problemă constantă în Rusia
Scopul principal al legii este de a susține familia tradițională și de a combate ceea ce autoritățile consideră a fi o amenințare la adresa valorilor fundamentale ale societății ruse. Criza demografică, cu rădăcini adânci în perioada sovietică, a fost o preocupare constantă pentru conducerea rusă, dar măsurile luate până acum nu au reușit să oprească declinul populației.
În luna iulie, Kremlinul a recunoscut că situația demografică a Rusiei este critică, constituind o amenințare majoră pentru viitorul națiunii.
Mai exact, Kremlinul recunoştea o situaţie ”catastrofală pentru viitorul naţiunii”.
Conform datelor preliminare ale Rosstat, în 2023, rata natalității a scăzut la un nivel alarmant, cu doar 1,41 copii născuți, în medie, de fiecare femeie aflată la vârsta fertilă.
Vladimir Putin s-a declarat un susținător al valorilor tradiționale
Putin se prezintă ca un susținător al „valorilor tradiționale”, bazate pe familie, națiune și credința creștin-ortodoxă. În cei 24 de ani de la preluarea puterii, Rusia a impus restricții severe asupra exprimării orientării sexuale și a identității de gen, interzicând „mișcarea LGBT”, pe care o consideră „extremistă”.
Țara a traversat două decenii de declin demografic gradual, cauzat în mare parte de prăbușirea Uniunii Sovietice. Această scădere a fost agravată de probleme persistente, precum alcoolismul.
Potrivit Biroului Național de Statistică, populația Rusiei era estimată la 146,4 milioane de locuitori la începutul anului 2023, în scădere față de aproape 149 de milioane cu două decenii înainte. Totuși, există o ușoară creștere comparativ cu perioada 2007-2012, când populația era de aproximativ 143 de milioane. Mai multe puteți citi aici.