Vladimir Putin, pune în alertă forţele nucleare ale Rusiei din cauza tensiunilor majore cu lumea occidentală în privința atacului militar din Ucraina, scrie The Washington Post.
„Dragi colegi, vedeți acțiunile neprietenoase ale țărilor din Vest în ceea ce privește partea economică, despre care știm cu toții, dar înalții oficiali NATO se exprimă agresiv la adresa Federației Ruse, motiv pentru care ordon ministerului apărării și șefului marelui stat major să treacă forțele de descurajare ale Armatei într-un regim special de alertă”, a spus Putin, informează Reuters.
Decizia sa a venit după declaraţiile agresive ale țarilor NATO.
Liderul rus a avut o întâlnire la Gomel cu Seghei Șoigu și cu șeful SMG și cere trupelor să intre cu toată determinarea în luptă.
Negocieri între Rusia și Ucraina
Se pare că cele două puteri vor avea discuții la granița ucraineană-belarusă, lângă râul Pripyat. Alexandru Lukașenko l-a asigurat că toate avioanele, elicopterele și rachetele staționate pe teritoriul belarus rămân la sol în timpul călătoriei, discuțiilor și întoarcerii delegației ucrainene.
În tot acest timp. luptele continuă în Ucraina, iar forțele ruse sunt la un pas de a izola Marea Azov. După Melitopol a căzut și Berdyansk, un oraș strategic în drumul către Mariupol, ultima fortăreață ucrainiană la Marea Azov.
Deși președintele Ucrainei spunea că nu este de acord cu negocieri în Belarus, agenția Interfax anunță că negocierile între Rusia și Ucraina ar putea avea loc la Gomel. Sursa citată scrie că delegația ucrainieană se deplasează către Belarus.
Se pare că Ucraina a acceptat să discute cu Rusia. Negocierile vor avea loc în regiunea Gomel din Belarus.
”Literal, în jurul orei 15:00, am primit confirmarea discuțiilor, discuțiile vor avea loc în regiunea Gomel, așa cum am sugerat”, a declarat Vladimir Medinsky, consilier al președintelui rus Vladimir Putin și șef al delegației ruse, potrivit Agenției de știri de stat rusă TASS.
Rusia a dat termen limită Ucrainei până la ora locală 15.00 duminică. Atât mai au la dispoziție autoritățile ucrainene pentru a decide dacă se vor întâlni pentru discuții în orașul belarus Gomel.
Vladimir Medinsky, șeful delegației ruse și consilier al președintelui Vladimir Putin a făcut anunțul. Într-un interviu acordat pentru agenția de presă de stat RIA Novosti el a precizat că vor rămâne până la timpul alocat și vor aștepta un răspuns.
”De îndată ce primim această confirmare, vom porni imediat să ne întâlnim cu omologii noștri în cadrul negocierilor”, a spus Medinsky. ”Suntem pentru pace”.
Volodimir Zelenski a refuzat întâlnirea în Belarus
Pe de altă parte, Volodimir Zelenski nu prea pare de acord cu acestă propunere. Președintele Ucrainei a declarat duminică că ar fi dispus să poarte discuții cu Rusia, dar a respins propunerea acestora de a avea o întâlnire în Belarus
Zelenski s-a adresat direct Belarusului, spunând că ”acțiunile agresive” de pe teritoriul belarus înseamnă că nu este posibil să se poarte discuții în țară. Ucraina a declarat și că a interceptat o rachetă de croazieră lansată spre Kiev de pe teritoriul belarus.
La rândul său, departamentul de Stat al SUA a declarat joi că Zelenski rămâne ”o țintă principală pentru agresiunea rusă”, în timp ce președintele însuși a spus că ”inamicul m-a marcat drept ținta nr. 1”.
”Dacă discuțiile sunt respinse, partea ucraineană va purta toată responsabilitatea pentru vărsarea de sânge”, a spus Medinsky.
”Dar noi rămânem aici până la ora 15:00 în așteptarea unui răspuns din partea ucrainei. Așteptăm. Toată lumea este în Gomel, așteaptă. Dacă vor veni, atunci vor fi negocieri”, a adăugat acesta în interviul acordat.