Rusia se bucură în Ucraina, în aceste zile, şi de sprijinul militarilor din Cecenia.
Trupele cecene care au intrat în Ucraina încep să înregistreze victime!
După ce liderul cecen Ramzan Kadîrov s-a alăturat lui Vladimir Putin în încercarea de a obţine controlul total asupra Ucrainei, el recunoaşte acum că trupele cecene au început să înregistreze şi victime.
„Despre victime. Din nefericire, s-au înregistrat pierderi între cei născuţi în Republica Cecenia. Doi au murit, şase au fost răniţi”, este mesajul postat de Ramzan Kadîrov pe contul său de pe Telegram.
Soldaţii lui Ramzan Kadîrov, gata să îndeplinească toate ordinele lui Vladimir Putin
Pe de altă parte, liderul cecen a dat asigurări că soldaţii săi stau la dispoziţia lui Vladimir Putin trup şi suflet, iar orice ordin va veni de la Kremlin, indiferent cât de complex, va fi dus la îndeplinire.
Orice ordin al Kremlinului “va fi dus la îndeplinire de băieţii noştri, oricare ar fi el. Trupele Gărzii Ruse din Republica Cecenia, înarmate cu echipament de ultimă generaţie, uniforme, pregătite fizic, sunt decise să îndeplinească ordine, indiferent cât de complexe”, a adăugat Ramzan Kadîrov.
Acesta a insistat chiar pentru o operaţiune mult mai puternică în Ucraina, afirmând că este “necesar să se treacă la măsuri de mai mare anvergură pentru a distruge naziştii şi teroriştii (ucraineni), pentru a elibera oraşele”.
Liderul cecen le cere ucrainenilor să nu asculte de “propaganda europeană”
Ramzan Kadîrov s-a alăturat vocilor de la Moscova care susţin ferm că armata rusă nu atacă civili în Ucraina, în ciuda dovezilor de la faţa locului care apar în fiecare zi.
“Preşedintele Vladimir Putin, ca orice rus, nu vrea victime omeneşti în rândul poporului înfrăţit. Vrea ca ucrainenii să aibă ocazia să-şi stabilească propriul destin şi să nu depindă de dorinţele „partenerilor” occidentali.
Eu, în calitate de expert militar, de persoană care a văzut şi trăit informaţia modernă şi războaiele pe câmpul de luptă, vă cer vouă, ucrainenilor, să nu ascultaţi şi să vă transformaţi în stăpânii ţării voastre, lăsându-i în urmă pe cei care urmăresc propaganda europeană. Doar aşa vom reduce pierderile omeneşti”, a mai spus Kadîrov.
Liderul cecen, renumit pentru abuzuri și pentru încălcarea drepturilor omului, l-a lansat şi într-un atac personal la adresa lui Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.
Liderul de la Kiev “a pierdut contactul cu lumea, şi nu de ieri de azi, ci de multă vreme”, afirmă Ramzan Kadîrov. “Nu a guvernat, dar este guvernat” de Occident, şi-a continuat acesta atacul.