Premierul rus, Vladimir Putin, a inaugurat duminică ultimul tronson de pe teritoriul rusesc al oleoductului ce va transporta între 30 şi 50 milioane tone de petrol rusesc înspre coastele chineze ale Pacificului.
Putin, aflat într-un tur în Extremul Orient al Rusiei, a reamintit că părţii chineze îi rămâne să realizeze 930 de kilometri de conducte.
‘Sunt absolut convins că, încă din acest an, petrolul rusesc va începe să ajungă în China’, a dat asigurări primul ministru, citat de agenţiile ruse.
La inaugurare, oleoductul va transporta 30 milioane tone petrol şi, după o ulterioară dezvoltare, capacitatea va ajunge la 50 milioane tone.
‘Pentru noi este un proiect foarte important, deoarece va diversifica exportul materiei noastre prime strategice’, a spus Putin.
În prezent, principalele exporturi de petrol rusesc sunt orientate către Europa, care primeşte între 120 şi 130 milioane tone de ţiţei.
Deschiderea oleoductului ruso-chinez ca reprezenta ‘o substanţială concurenţă pentru ruta europeană’, a subliniat şeful guvernului rus.
Proiectul comun nu prevede numai exportul de petrol rusesc în China. Companiile chineze vor participa la extracţia de petrol, iar cele ruseşti vor fi co-proprietari în rafinăriile care îl procesează şi în reţelele de distribuţie de pe teritoriul Chinei.
Pe de altă parte, vicepremierul rus, Igor Sechin, a precizat că primul contract de furnizare de petrol în China va fi semnat în curând.
SURSA: Agerpres