Vladimir Putin privește cu ochi buni sancțiunile occidentale: Ele deschid noi posibilități. Companiile ruse pot activa în Crimeea
Concret, liderul de la Kremlin a declarat miercuri că aceste sancțiuni reprezintă o gură de aer pentru companiile ruse, care pot veni acum liniștite să opereze în Crimeea, subliniind că anterior acestea se temeau de sancțiuni, notează France Presse.
””Marile companii ruse, care se temeau de sancţiuni, nu mai au acum de ce să se teamă. Ele pot să vină liniştite în peninsulă, în special băncile, şi să lucreze activ în regiune”, spune președintele Federației Ruse, care adaugă ”restricțiile adoptate împotriva Rusiei creează numeroase probleme, însă asta nu e totul, pentru că ele deschid de asemenea noi posibilităţi”.
În urma sancțiunilor impuse de către Occident, după de Rusia a invadat Ucraina, economia țării conduse de Vladimir Putin a avut foarte mult de suferit, având în vedere că aceste sancțiuni au paralizat o parte din sistemul bancar şi financiar al Rusiei şi au provocat o prăbuşire a rublei, precum şi o creştere a inflaţiei.
De asemenea, Occidentul a îngheţat de asemenea o parte a rezervelor ruse deţinute în străinătate, de circa 300 de miliarde de dolari, ceea ce creşte riscul unei incapacităţi de plată a Rusiei, privată de resurse pentru a-şi rambursa datoriile străine.
Pe acest fond, Vladimir Putin a promis că va crește venitul minim a funcționarilor și va crește pensiile, dar va elimina și obstacolele administrative din calea afacerilor.
Rusia nu iartă pe nimeni
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, a transmis un avertisment dur țărilor europene care trimit echipament militar în Ucraina. De altfel, aceasta a vorbit și despre decizia Rusiei de a se retrage din Consiliul Europei.
„Dacă se adoptă această decizie, şi acest lucru este valabil nu doar pentru Slovacia, ci şi pentru alte ţări, îşi creează singure probleme… Îşi creează singure probleme cu mâna lor”, a declarat Maria Zaharova, pentru canalul de YouTube Soloviov.Live, referindu-se la informaţiile din presa internațională potrivit cărora Slovacia ar fi trimis sisteme antiaeriene de fabricație rusească în Ucraina, relatează EFE.
Maria Zaharova a adăugat că, momentan, „nu se poate vorbi despre un proces activ de negocieri” cu Occidentul, deoarece „pentru moment există doar anumite contacte asupra anumitor probleme care apar.”