Vladimir Putin, furios după ce Ucraina a primit ajutor
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, duminică, că Moscova consideră că membrii comunității internaționale ar trebui să trateze furnizarea și utilizarea bombelor cu dispersie în Ucraina ca pe „o crimă”.
Într-un interviu acordat canalului Russia-1, Putin s-a referit la declarațiile anterioare ale oficialilor americani care au calificat drept crimă utilizarea munițiilor cu dispersie și a mai avertizat că Rusia își rezervă dreptul de a răspunde cu utilizarea munițiilor cu dispersie dacă Ucraina le folosește.
„Bineînţeles, dacă acestea sunt folosite împotriva noastră, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri reciproce”, a precizat Vladimir Putin.
Putin a recunoscut că Rusia deține o rezervă amplă de diferite tipuri de muniții cu dispersie, dar a precizat că trupele națiunii nu au folosit aceste arme în Ucraina până în prezent, în ciuda lipsurilor anterioare, potrivit Baha.
Rusia va folosi arme similare
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat marţi că Moscova va fi forţată să folosească arme „similare”, dacă Statele Unite vor furniza Ucrainei bombe cu dispersie, relatează Reuters, citând agenţiile de presă ruse.
Şoigu a spus că Rusia deţine muniţii cu dispersie, dar până acum s-a abţinut să le folosească în campania sa militară.
„În cazul în care Statele Unite furnizează muniţii cu dispersie Ucrainei, forţele armate ruse vor fi forţate să folosească arme similare împotriva forţelor armate ale Ucrainei ca răspuns”, a declarat Şoigu marţi. „Trebuie remarcat că Rusia are în serviciu muniţii cu dispersie, pentru toate ocaziile. Sunt mult mai eficiente decât cele americane”, a spus el.
Serghei Şoigu a adăugat că armata rusă ia măsuri pentru a-şi proteja trupele de astfel de arme.
SUA au anunţat săptămâna trecută că vor furniza Ucrainei muniţii cu dispersie – dispozitive explozive care de obicei eliberează un număr mare de bombe mai mici pe o zonă întinsă. Sunt interzise de peste 100 de ţări, inclusiv Marea Britanie şi Japonia, dar Rusia, SUA şi Ucraina nu sunt semnatare ale Convenţiei de la Oslo.
Cum funcţionează munițiile cu dispersie?
Munițiile cu dispersie, numite și bombe cu dispersie, sau bombe cu fragmentație sunt recipiente care transportă zeci până la sute de bombe mai mici, cunoscute și sub numele de submuniții.
Bombele pot fi aruncate din aeronave, lansate din rachete sau trase de artilerie sau lansatoare de rachete. Containerele se deschid la o înălțime prestabilită, în funcție de zona țintei vizate, iar bombele din interior se răspândesc pe acea zonă.
Ele sunt acționate de un temporizator pentru a exploda mai aproape de sol sau pe sol, răspândind schije care sunt concepute pentru a ucide trupe sau pentru a elimina vehiculele blindate, cum ar fi tancurile.