Putin cere Kievului să pună capăt luptelor

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a declarat duminică, la Moscova, că s-a folosit artileria în ciocnirile care au avut loc pe timpul nopţii în estul Ucrainei şi a cerut Kievului să pună capăt luptelor şi să asigure dialogul cu insurgenţii proruşi, informează Reuters.

'Din nefericire, ceea ce vedem… ne spune că luptele continuă, iar noaptea trecută am văzut că s-a folosit activ artileria de către partea ucraineană', a declarat Putin la postul de televiziune Rossia-24. 'Trebuie să ne asigurăm că luptele încetează în totalitate', a adăugat el.

Şeful statului rus a salutat apelul la încetarea focului făcut de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, dar a spus că ar trebui să înceapă un dialog paşnic între Kiev şi populaţia din estul Ucrainei.AGERPRES