Președintele francez Emmanuel Macron i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să pună capăt asediului în timpul unei convorbiri telefonice la care a participat cancelarul german Olaf Schulz. Un oficial din cadrul președinției franceze, citat de Reuters, spune însă că Putin nu părea pregătit să pună capăt războiului.
Putin acuză Ucraina de încălcări ale drepturilor omului
Cei doi lideri vest-europeni au repetat, de asemenea, apelul la încetarea focului ca o condiție pentru negocieri complete.
De asemenea, președinția franceză l-a acuzat pe Putin de „minciuni” după ce acesta a afirmat că soldații ucraineni sunt responsabili de încălcări ale drepturilor omului, relatează AFP.
Putin a evocat, în cursul unei convorbiri telefonice cu cei doi lideri occidentali, „asasinate extrajudiciare ale opozanţilor”, „luări de ostatici din rândul civililor” şi „utilizarea lor ca scuturi umane”, precum şi „desfăşurarea de arme grele în zone rezidenţiale, în apropierea spitalelor, şcolilor şi grădiniţelor”, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
El a acuzat de asemenea „batalioanele naţionaliste” ale ucrainenilor că „perturbează sistematic operaţiunile de salvare şi îi intimidează pe civilii care încearcă să evacueze” zonele de conflict.
„Vladimir Putin i-a îndemnat pe Emmanuel Macron şi Olaf Scholz să influenţeze autorităţile de la Kiev pentru ca acestea să pună capăt acestor acţiuni criminale”, a adăugat Kremlinul.
Pe de altă parte, președintele francez Emmanuel Macron l-a îndemnat pe Putin și să ridice asediul asupra orașului Mariupol din sudul Ucrainei, unde oamenii trăiesc de câteva zile fără apă și fără energie electrică.
Europa, presiune pe Rusia pentru încetarea ofensivei
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au discutat din nou sâmbătă la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin despre războiul din Ucraina, a doua zi după summitul de la Versailles.
Cei trei lideri au mai avut o discuţie telefonică joi, în cursul căreia Franţa şi Germania „au cerut Rusiei un armistiţiu imediat”.
După întâlnirea lor de la 7 februarie de la Kremlin, Macron a avut nouă convorbiri telefonice, luând-o în considerare şi pe cea de joi, cu Vladimir Putin, potrivit evidenţelor Palatului Elysée.
Reuniţi joi şi vineri la Versailles, europenii au sporit presiunea asupra Rusiei pentru ca aceasta să-şi înceteze ofensiva militară cu ameninţări de noi sancţiuni „masive” împotriva Moscovei şi o dublare a finanţărilor pentru armament destinat Ucrainei.
Emmanuel Macron nu a exclus ca UE să lovească ulterior importurile de gaz şi de petrol, până acum scutite din cauza costului unei astfel de măsuri pentru europeni, foarte independenţi de hidrocarburile din Rusia.