Putin e pe moarte? Este bomba nopții! Ar fi în stadiu terminal

Sursă: Dreamstime

Conform informațiilor transmise de un fost militar american, care lucrează acum pentru Pentagon, președintele rus Vladimir Putin suferă de cancer de colon, fiind în fază terminală. „Are o față tumefiată”, susține fostul ofițer de informații militare.

Sursa respsectivă a explicat că schimbările de comportament și chipul încremenit al lui Vladimir Putin sunt rezultatul tratamentului cu steroizi și al chimioterapiei, potrivit The Daily Star.

Acesta a adăugat că președintele rus s-a distanțat enorm de apropiaţii săi, iar aspectul său fizic actual susțin ipoteza specialiștilor americani care afirmă că Vladimir Putin suferă de cancer de colon.

„În trecut l-am văzut zâmbind, dar în 2022 sunt puține poze în care să pară fericit. Privirea sa sugerează faptul că suferă de durere, iar oamenii noștri cred că privirea sa furioasă este cel mai probabil rezultatul faptului că este în agonie. Oamenii noștri sunt încrezători că este bolnav – este îngrijorat de Covid, deoarece își ține personalul la distanță”, a adăugat sursa citată.

Ce face Vladimir Putin într-o zi obișnuită? Motivul real pentru care acesta se culcă mereu târziu

Nu doar Statele Unite ale Americii îl analizează continuu pe Vladimir Putin, ci și Marea Britanie este atentă la fiecare pas pe care președintele rus îl face zilnic.

Spre exemplu, jurnalistul britanic Ben Judah a petrecut trei ani pentru a aduna diverse informații despre viața privată și rutina zilnică a lui Vladimir Putin, conform Antena 3. În 2014, acesta a publicat detalii neștiute despre obiceiurile zilnice ale președintelui rus în cartea sa intitulată „Fragile Empire: How Russia Fell in and Out of Love with Vladimir Putin.”

Conform informațiilor strânse de Ben Judah, Vladimir Putin se trește mereu târziu, iar micul-dejun îl servește la ora 12. Adesea, acesta alege o omletă sau un bol cu terci, câteva ouă de prepeliță, plus suc de fructe. Aparent, ingredientele nu sunt alese la întâmplare. Oamenii care-l serversc pe Putin nu cumpără produsele alimentare din supermarket, ci toate alimentele provin chiar de pe terenurile agricole ale Patriarhului Kirill din Rusia.

După micul-dejun, Vladimir Putin bea cafea, apoi, face exerciții fizice și înoată două ore. Acesta începe munca abia după-amiază, primul lucru de pe lista sa de activități fiind citirea notelor informative, care includ rapoarte despre informațiile interne și afaceri externe, precum și videoclip-uri din presa rusă și mass-media internațională.

Ce face Vladimir Putin când călătorește în strănătate? Obiceiurile ciudate ale liderului de la Kremlin

Când călătorește în străinătate, oriunde este cazat, totul este înlocuit, fie că este vorba despre cearșafuri, articole de toaletă sau produse alimentare. În plus, Vladimir Putin nu acceptă niciodată mâncare de la o gazdă străină, care nu a fost autorizată de Kremlin înainte.

De asemenea, acesta nu consumă băuturi alcoolice, dar mănâncă adesea înghețată cu fistic.