Potrivit CBC, chiar dacă invazia rusă a pus la pământ orașe mari și a alungat peste zece milioane de oameni, așa cum anunță ONU, Ucraina rămâne în picioare.

”Obiectivele politice și calendarele nerealiste au condus la o strategie nesănătoasă a armatei ruse”, a scris pe Twitter expertul rus Michael Kofman. De asemenea, grupurile de reflecție și observatorii militari concluzionează că forțele ucrainene au „învins campania Rusiei în acest război”.

Acum, Vladimir Putin, etichetat de președintele Joe Biden, înainte de invazie ”un adversar demn”, este catalogat de Casa Albă drept „criminal de război” și „dictator brutal”.

Greșeli bazate parțial pe dezinformare

„Istoria războiului este plină de exemple ale unor mari puteri care și-au luat-o rău de la cei pe care i-au subestimat”, spune Stephen Saideman, director al Canadian Defense and Security Network, de la Universitatea Carleton. Saideman subliniază greșelile făcute de Putin, bazate parțial pe dezinformări care i-au fost transmise.

Putin a condamnat, într-un discurs recent, „trădătorii” ruși și a ordonat arestarea unor oficiali, considerați responsabili de furnizarea de informații eronate. De asemenea, unul dintre cei mai buni consilieri ai lui Putin, Anatoli Chubais, a demisionat.

„Putin a fost făcut să creadă că ucrainenii se vor retrage imediat”, a spus Saideman, adăugând că bănuiește că nimeni nu a îndrăznit să-i spună că forțele ruse nu vor câștiga.

„Nu am crezut că vom intra pe teritoriul Ucrainei”

Iar toată această înșelăciune a avut un impact major și asupra soldaților ruși, care, se pare că habar n-aveau că sunt trimiși la război.

”Ni s-a spus că vom avea exerciții comune în Belarus. Așa a fost”, a declarat locotenent-colonelul Dmitri Astakhov. El a vorbit cu presa la începutul lunii martie, după ce a fost capturat.

„Nu am crezut cu adevărat că vom intra pe teritoriul Ucrainei”, a mai spus acesta.

„Comandamentul rus nu a avut încredere în soldații ruși și în voința lor de a lupta împotriva ucrainenilor”, conchide Konrad Muzyka, analist militar la Rochan Consulting, cu sediul în Polonia.

„Rușii îi consideră pe ucraineni frați și le este greu să se lupte cu ei”, explică el.

NATO a estimat că între 7.000 și 15.000 de soldați ruși au fost uciși până acum în Ucraina, de două ori mai mult decât numărul americanilor uciși în două decenii de lupte din Afganistan.

Invadatori care nu s-au pregătit de un război lung

Pentru Rusia, și echipamentul a fost o provocare. Tancurile și camioanele s-au stricat, aparent din cauza unei întrețineri proaste. Logistica realimentării forțelor sale a fost „absolut groaznică”, sus
ține analistul milistar Patrick Fox. De asemenea, au fost difuzate imagini cu soldații ruși surprinși în timp ce jefuiau magazine alimentare, rațiile militare fiind epuizate ”Trupele lor nu mănâncă, nu mai au muniție. Au rămas fără benzină și își abandonează vehiculele”, adaugă Fox.

Toate acestea arată că avem de-a face cu niște invadatori care „de fapt nu s-au pregătit să ducă un război lung”, crede el.

Armele chimice ar putea fi aruncate în luptă

Poate că cel mai derutant aspect, remarcat de analiștii militari, a fost aparenta incapacitate a Rusiei de a-și coordona forțele. Convoaiele blocate, precum cel care s-a întins pe mai bine de 60 de km, în afara Kievului, timp de mai bine de o săptămână, au fost expuse ambuscadelor. „Capacitatea combinată de arme a Rusiei, crucială în orice război modern, este mult mai puțin puternică decât ar trebui să fie pentru a realiza acest tip de operațiune”, a spus Fox.

”Armele chimice ar putea fi aruncate în luptă, dacă forțele ruse întâmpină o rezistență serioasă în orașe precum Kiev”, a spus Fox. Această abordare va fi folosită pentru a demoraliza populația și pentru a provoca victime și mai multe.

„Se va ajunge aici cu o Rusie slăbită”, a declarat Paul Maddison, director al Institutului de Cercetare pentru Apărare al UNSW.

„Și asta ne va aduce vremuri periculoase, mai ales acum, că reputația lui Putin, de războinic, este pusă la îndoială”, a mai completat acesta.