Potrivit unei analize publicate de The Conversation, Putin are zilele numărate în fruntea țării. Calculele greșite făcute de liderul de la Kremlin îi vor veni de hac.
Ceremoniile bizare de oficializare a anexării, de către Rusia, a aproximativ 15% din Ucraina au scos, din nou, la iveală prăpastia căscată între triumfalismul Kremlinului și realitatea din teren. Nu contează că forțele ruse nu au controlat pe deplin teritoriile aduse de Putin sub steagul Rusiei sau că votul din aceste regiuni s-a făcut sub amenințarea armei. Nu contează nici că mii de oameni au fugit din Rusia pentru a nu fi „mobilizați parțial”, așa cum a decis luna trecută Putin, scrie The Conversation. Publicația se întreabă dacă acesta este începutul sfârșitului pentru Vladimir Putin.
Vladimir Putin a făcut referiri la Ecaterina cea Mare, a susținut că sudul Ucrainei a fost întotdeauna al Rusiei și a invocat termenul imperial „Novorossiya”. Expansiunea NATO, care se presupune că a declanșat criza de securitate existențială a Rusiei, nelăsându-i altă opțiune decât să-și invadeze vecinul, nici nu a fost amintită de Putin.
Există acum semne clare că puterea sa începe să se destrame, chiar dacă dispariția lui din peisajul politic ar putea fi departe.
Crizele existențiale generează crize interne
Noua fragilitate a lui Putin provine din propriile sale alegeri. Obsedat să-și pună amprenta asupra a ceea ce el crede că sunt ținuturile istorice ale Rusiei și hotărât să învinovățească Occidentul pentru decăderea morală a lumii de azi, Putin și-a creat propria amenințare existențială. Cu toate acestea, invadarea Ucrainei a fost un dezastru total. Forțele convenționale ale Rusiei au fost demascate: sunt prost antrenate, prost conduse, corupte și adesea prost echipate.
Înfrângerile, livrate rușilor ca eșecuri temporare, nu pot funcționa mult timp. Găsirea altor vinovați – de la conspirații cu privire la forțele NATO care luptă alături de ucraineni, până la criticile aduse comandanților pentru eșecul Rusiei – este, de asemenea, o soluție temporară.
În cele din urmă, va fi evident pentru toată lumea că singurul om care nu poate fi criticat, Vladimir Putin, este responsabil de acest dezastru.
Enigma lui Putin și a Putinismului
Enigma lui Putin și a Putinismului este că el nu a oferit niciodată cu adevărat o viziune călăuzitoare pentru Rusia, în ciuda faptului că este cel mai longeviv lider al Kremlinului, de la Stalin încoace.
În schimb, Putin a condus cu mână de fier un guvern autoritar centralizat, împărțind puterea cu diferiți indivizi din elitele Kremlinului și încurajându-i pe unii, în timp ce epurările celor căzuți în dizgrație au continuat.
Criticii săi, așa cum a devenit acum liderul cecen Ramzan Kadîrov, i-au cerut deja lui Putin să declare legea marțială în regiunile de graniță ale Rusiei și să folosească arme nucleare tactice împotriva Ucrainei. Acest lucru nu doar va grăbi înfrângerea militară a Rusiei, ci va slăbi și mai mult puterea lui Putin pe plan intern.
Eșecurile Rusiei în Ucraina nu pot fi puse pe seama câtorva generali sau a serviciilor de informații externe ale Rusiei (SVR). Ele sunt sistemice, dezvăluind sincope în gândirea strategică rusă, planificarea militară, managementul economic, analiza informațiilor și conducerea politică.