Războiul din Ucraina continuă și după trei săptămâni, iar Rusia a schimbat tactica, mai mulți civili fiind uciși în ultima perioadă. În acest sens, SUA pregătește o măsură care ar putea opri totul. Vladimir Putin ar putea fi terminat.
Keith Alexander, general american în retragere, fost director al Agenției Naționale de securitate, și Jamil Jaffer, fost consilier al Comitetului de relații externe din Senatul SUA au scris o analiză pentru The Hill cu privire la măsurile care ar putea fi luate de SUA în contextul actual, astfel încât războiul să ia sfârșit.
Cei doi menționează faptul că Rusia a ajuns în punctul să ucidă civili, din cauza rezistenței pe care Ucraina continuă să o mențină. În acest sens, SUA ar putea interveni și ar putea trece la Planul B de acțiune, care ar contracara Rusia.
Totodată, generalul american spune că în cazul în care SUA nu va interveni la timp, situația s-ar putea înrăutăți și mai mult în condițiile în care Vladimir Putin ar putea forța dublarea atacurilor asupra civililor, iar asediul asupra Kievului să fie unul pe termen lung.
Ce trebuie să facă SUA?
Referitor la trecerea la Planul B, acesta prevede ca SUA și aliații să îi spună lui Vladimir Putin să oprească uciderea fără sens a poporului ucrainean și să-și retragă imediat forțele din țara vecină.
Mai exact, generalul american propune ca forțele aeriene ale SUA și cele ale aliaților să fie deplasate deasupra Ucrainei pentru a opri uciderea populației și să impună retragerea Rusiei prin stabilirea unei zone de excludere aeriană.
În același timp, mai este nevoie și de o promisiune pentru Putin. SUA și aliații săi trebuie să promită că nu vor aduce trupe terestre în Ucraina, decât dacă Rusia atacă forțele proprii din NATO, iar ”aeronavele noastre nu vor trage asupra armatei ruse, în timp ce aceasta s-ar retrage, scrie ziare.com, citând sursa amintită”, se mai arată în analiză.
Totodată, planul B la care SUA ar putea apela mai prevede că aliații vor trata Ucraina ca pe un stat neutru și i-ar oferi sprijin militar doar defensiv. Ar trebui, în cazul în care Rusia mai masacrează civilii să se instituie de către aliați o zonă de excludere aeriană.
Vladimir Putin poate fi oprit
Analiștii mai arată și că în cazul în care sunt lansate rachete asupra acestora, acestea trebuie să fie eliminate. Totodată, orice utilizare de către Rusia a armelor neconvenționale, nucleare, chimice sau biologice, în Ucraina, va avea ca rezultat o ripostă masivă.
În același timp, cei doi analiști americani mai susțin că lumea nu trebuie să mai permită ca tot masacrul civililor din Ucraina să mai continue. Ei dau exemplu situația din Germania de acum zeci de ani, menționând că a venit momentul în care Putin trebuie să fie oprit.
”La fel cum un om (Hitler) a început cel de-Al Doilea Război Mondial, Putin a început un conflict cu paralele similare. Nu se mai poate sta pe loc, în timp ce el încearcă să extindă masiv acest război, ucigând oameni nevinovați și distrugând orașele. Acum este timpul să i se spună lui Putin: ”Destul, până aici”, consideră cei doi experți.