Pandemia de coronavirus face ravagii pe întreg globul de peste opt luni de zile și s-ar părea că soluția salvatoare este în Rusia. Vladimir Putin se declară mulțumit de rezultatele vaccinurilor rusești împotriva COVID-19.
Mai exact, preşedintele rus Vladimir Putin a anunțat că toate vaccinurile ruseşti împotriva COVID-19 sunt eficiente, adăugând că Rusia va înregistra în curând un al treilea vaccin împotriva noului coronavirus, informează agenţia Ria Novosti, citată de Reuters.
De menționat este faptul că Rusia a lansat vaccinul Sputnik V pe piaţa internă în pofida faptului că faza 3 a studiilor clinice nu a fost încă finalizată. Ministerul rus al Sănătăţii a declarat luni că Sputnik V are o eficienţă de peste 90%, afirmaţie făcută la scurt timp după ce grupurile farmaceutice Pfizer Inc. şi BioNTech au făcut acelaşi anunţ în legătură cu vaccinul lor experimental dezvoltat împotriva COVID-19.
„Există deja două vaccinuri înregistrate şi studiile au arătat şi au confirmat că, în primul rând, aceste vaccinuri sunt sigure şi nu au efecte secundare grave după utilizare şi, în al doilea rând, sunt eficiente”, a declarat Vladimir Putin prin videoconferinţă de la summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), informează agerpres.
Moscova e pregătită de cooperări
În același timp, Vladimir Putin a mai precizat că Moscova este pregătită să coopereze în ceea ce priveşte vaccinurile împotriva noului coronavirus şi a convenit cu premierul pakistanez Imran Khan că vaccinarea ar trebui să fie disponibilă la scară largă pentru toată lumea, relatează TASS.
„Vă sugerăm să nu politizaţi aceste procese, având în vedere că oamenii din întreaga lume au astăzi nevoie de aceste medicamente, fără nicio exagerare”, a mai spus el.
„Suntem gata să lucrăm cu toate ţările lumii şi, bineînţeles, cu partenerii noştri din cadrul OCS”, a mai spus preşedintele rus.
Rusia a raportat marţi 20.977 de noi infectări cu coronavirus şi 368 de decese. În ţară au fost înregistrate 1.817.109 de cazuri, Rusia fiind a cincea ţară din lume, după Statele Unite, India, Brazilia şi Franţa, în ceea ce priveşte numărul de infectări cu COVID-19.