Putin face declarații înaintea întâlnirii cu Joe Biden. Relațiile cu Statele Unite se află „la cel mai scăzut nivel din ultimii ani”, dar Rusia poate colabora cu Joe Biden, susține Vladimir Putin, într-un interviu acordat NBC, cu câteva zile înainte de primul summit cu Biden, programat la Geneva miercurea viitoare,
Președintele rus a vorbit despre președintele american și despre predecesorul său, Donald Trump, considerat de liderul rus drept o persoană „extraordinară” și „talentată”.
Putin face declarații înaintea întâlnirii cu Joe Biden. Punctele de contrast nu sunt puține
Este confirmarea faptului că relațiile dintre SUA și Rusia se află într-un punct atât de critic, încât numai un summit față în față poate da speranță pentru un pas timid înainte.
Relațiile sunt la cel mai scăzut nivel și summitul ar trebui să le permită lui Biden și lui Putin să abordeze numeroasele divergențe, dar nimeni nu își face iluzii. Conferința de presă comună finală nici măcar nu este planificată în acest moment.
Punctele de contrast nu sunt puține: atacurile cibernetice efectuate, potrivit SUA, de către hackerii ruși împotriva companiilor americane, interferințele electorale ale Moscovei, Ucraina, Belarusul, soarta disidentului Aleksei Navalnîi, negocierile asupra Iranului, stabilitatea nucleară, mai general, viziunea diferită asupra drepturilor omului.
Probleme asupra cărora Casa Albă, a repetat și în ultimele ore, ar dori „o relație mai stabilă, mai previzibilă”, potrivit RAI NEWS.
”Biden, radical diferit de Trump”
Putin – care a acordat un interviu NBC, primul din 2018 – nu oferă detalii, dar speră ca Biden să fie mai puțin impulsiv decât predecesorul său: „Trump este un individ extraordinar, un om cu talent”, „un individ pitoresc”, care poate să îți placă sau nu, dar el nu a venit din establishment, nu a mai făcut niciodată parte din politica la nivel înalt până atunci”.
Actualul chiriaș de la Casa Albă este, în schimb, „radical diferit”, un politician de carieră, iar Putin speră că nu va lua decizii „inspirate din impuls”.
Dar Biden nu are încredere în Putin, îl consideră „un om fără suflet”, ba chiar „un ucigaș”. Putin a zâmbit disprețuitor când jurnalistul l-a întrebat dacă este un criminal și a adăugat că aceste cuvinte sunt „o expresie a culturii americane”.
„În timpul mandatului meu m-am obișnuit cu atacuri din tot felul de unghiuri și din tot felul de zone, cu tot felul de pretexte și motive; atacuri de calibru și ferocitate diferite, nimic din toate acestea nu mă surprinde.
Cred că sunt cuvinte și expresii ale culturii americane, în care acest lucru este considerat normal. Apropo, nu aici. Aici nu este considerat normal”, a adăugat Putin.
Și, prin urmare, și acesta va fi în mod inevitabil un alt motiv de divergență.
Sursă foto: Dreamstime.