Moscova trimite femei în război
Moscova începe recrutarea femeilor! Important Stories (istories), o publicație din Rusia dedicată jurnalismului de investigaţie independent, anunță că Ministerul rus al Apărării face o schimbare.
Potrivit jurnaliștilor, Putin dorește să recruteze și femei pentru posturi-cheie. Autoritățile ar căuta femei-lunetist şi femei-operator de drone. Informația a fost transmisă luni de către publicație. Potrivit acesteia, procesul de recrutare a fost deja început în cadrul unei unități de mercenari comandată de Ministerul Apărării din Rusia.
Articolul în care se fac publice aceste informații are titlul următor: „Nu sunt făcute doar pentru borş şi copii: femei ruse au început să fie recrutate pentru specialităţi militare de luptă, pentru a participa la război”.
Potrivit acestuia, femeile deja recrutate sunt în prezent antrenate în cadrul unei echipe speciale de lunetişti, dar și de operatori de drone. Până în acest moment, femeile din armata Rusiei participau doar la operațiuni medicale și la bucătărie.
2.330 de dolari lunar pentru femeile recrutate în armata Rusiei
Rusia oferă condiții bune pentru femeile care acceptă recrutarea. Ele beneficiază de un contract pe 6 luni. În plus, li se oferă un salariu de circa 220.000 de ruble, echivalentul a 2.330 de dolari pe lună. În cazul în care sunt rănite, femeile au parte de un bonus care poate varia între 1 milion şi 3 milioane de ruble. Mai mult, la decesul lor, descendenții primesc aproximativ 5 milioane de ruble.
Reclamele de recrutare au fost deja publicate pe reţeaua socială rusă VKontakte. Una dintre persoanele care se ocupă de recrutarea femeilor a precizat pentru Important Stories care sunt cerințele. Rusia are nevoie de femei care au deja o minimă experiență în mânuirea armelor. Acestea vor primi ulterior un training de o lună în această direcție.
Războiul din Ucraina durează de peste 20 de luni. Ministerul Apărării britanic estimează că partea rusească a pierdut între 240.000 şi 290.000 de soldaţi. Totodată, armata Rusiei a pierdut alte 150.000-190.000. Aceștia din urmă au fost dați dispăruți sau au fost grav răniți. La aceste cifre se adaugă și victimele din rândul grupului de mercenari Wagner. Moscova nu a oferit cifre oficiale de luni întregi.
Din cauza unor pierderi neașteptat de mari în armata rusă, președintele Vladimir Putin a anunțat în această toamnă mobilizarea a 300.000 de rezerviști. Acest anunț a fost făcut pentru a face față necesităților crescute ale armatei ruse.
Potrivit experților, Kremlinul dorește să evite o altă mobilizare până la alegerile prezidențiale programate pentru primăvara lui 2024. Din acest motiv, se recrutează un număr mai mare de voluntari.