"Marea sărbătoare a Paştelui să inspire în inimile a milioane de credincioşi cele mai sincere şi bune gânduri, să îi încurajeze să facă fapte bune", a spus el în mesajul său, citat de EFE. Putin, un credincios declarat, a subliniat "marea încărcătură morală" şi capacitatea unificatoare pe care o aduce Paştele, care în acest an nu a coincis cu cel catolic.
În acelaşi timp, el a chemat la recunoaşterea marii lucrări a Bisericii Ortodoxe şi, în special, a patriarhului Kiril în apărarea armoniei naţionale, a valorilor familiei şi a soluţionării problemelor sociale. Preşedintele rus a asistat în timpul nopţii la slujba de Înviere oficiată de Kiril în catedrala moscovită Hristos Mântuitorul, principalul edificiu ortodox din Rusia.
Conform tradiţiei, preşedintele şi patriarhul ortodox au făcut schimb de cadouri, ceea ce în cazul lui Putin a fost o copie unică a unui ou de Paşti realizată de artizani din Celiabinsk. De când a preluat funcţiile publice acum 18 ani, şeful de la Kremlin merge la catedrală pentru a sărbători Paştele, în timp ce Crăciunul îl sărbătoreşte într-o biserică diferită în fiecare an.
Peste 70% dintre ruşi se consideră ortodocşi, dar numărul practicanţilor este mult mai mic. Potrivit sondajelor, jumătate dintre ruşi nu cred în Dumnezeu, dar consideră că a fi ortodox este sinonim cu a fi rus.Agerpres