Putin, lovitură majoră pentru Băsescu și Iohannis! România a intrat în conflict direct cu Rusia

Vladimir Putin

Sursă: Dreamstime

Joi, 31 martie, autoritățile ruse au impus o serie de interdicții liderilor europeni și europarlamentarilor, aşadar inclusiv lui Klaus Iohannis și Traian Băsescu, drept răspuns la sancțiunile occidentale impuse Rusiei.

Rusia, reacție acidă la sancțiunile economice impuse de Occident

„Restricţiile se aplică celor mai înalţi lideri ai Uniunii Europene, inclusiv unui anumit număr de comisari europeni şi de şefi ai organismelor militare europene, precum şi marii majorităţi a deputaţilor Parlamentului European, care promovează politici antiruseşti”, a transmis Ministerul de Externe din Rusia, într-un comunicat de presă, relatează agenția de presă Reuters.

De asemenea, noile sancțiuni ruse vizează şi anumite personalităţi publice şi jurnalişti occidentali „care au susţinut sancţiunile ilegale împotriva Rusiei, au incitat la rusofobie sau au încălcat drepturile şi libertăţile populaţiei rusofone”, scrie în comunicatul de presă.

Momentan, diplomaţia rusă nu a publicat pe website-ul oficial lista neagră a persoanelor sancționate, dar a explicat că a informat Reprezentanţa Uniunii Europene la Moscova despre inițiativa respectivă.

„Reafirmăm că orice acţiune ostilă din partea UE şi a statelor sale membre va continua inevitabil să primească o ripostă fermă”, a subliniat Ministerul de Externe din Rusia.

În prezent, Vladimir Putin este de părere că sancțiunile impuse de Occident erau pregătite de mult timp. De asemenea, liderul de la Kremlin mai spune că se caută pretexte pentru ca țara sa să fie sancționată și mai dur.

Acuzații dure la adresa Occidentului! Vladimir Putin: Sancțiunile au fost pregătite în avans

Într-o declarație făcută joi, Vladimir Putin a spus că Occidentul este în căutarea unor noi pretexte pentru a impune alte sancțiuni împotriva Rusiei, scrie DPA.

Liderul de la Kremlin a declarat că politica occidentală de a pune presiune economică pe Rusia nu va fi abandonată și că trebuie să se ia în considerare acest aspect în ceea ce privește dezvoltarea economiei țării pe care o conduce.

Potrivit lui Vladimir Putin, sancțiunile occidentale care au fost aplicate până acum au fost pregătite cu mult timp înainte și că ar fi fost oricum implementate, lăsând să se înțeleagă că războiul din Ucraina a fost un pretext pentru Occident să aplice sancțiunile.

De asemenea, președintele Rusiei a spus că nu va sacrifica niciodată interesele naționale și valorile tradiționale, subliniind că Rusia nu  va deveni o țară închisă, însă nu va mai exista cooperare, pe viitor, cu companiile occidentale.

Reamintim că, recent, ministrul britanic de Externe Liz Truss a spus că Rusia ar putea scăpa de sancțiunile impuse de Occident.

Rusia scapă de sancțiuni? Răsturnare completă de situație

Un val de sancțiuni s-a abătut asupra Rusiei. După decizia lui Vladimir Putin de a invada Ucraina la data de 24 februarie, Occidentul a luat măsuri drastice. Mai multe companii rusești au fost afectate și, de asemenea, inclusiv zborurile din Rusia au avut de suferit.

Pe de altă parte, lucrurile s-ar putea schimba cu o simplă decizie. Anunțul vine de la ministrul britanic de externe Liz Truss. Într-un interviu acordat pentru Telegraph, Liz Truss, acesta a declarat că sancţiunile impuse persoanelor şi companiilor ruseşti ar putea fi ridicate dacă Rusia se retrage din Ucraina şi se angajează să pună capăt agresiunii.

Rusia este încă imprevizibilă

Menționăm faptul că toate aceste sancțiuni economice impuse atât de Marea Britanie cât și de națiunile occidentale au un singur scop. Mai exact, acestea au rolul de a paraliza economia rusă și de a-l pedepsi pe preşedintele Vladimir Putin pentru invadarea Ucrainei, încercând să îl preseze să renunţe la ceea ce el numeşte o operaţiune militară specială de demilitarizare şi „denazificare” a Ucrainei.

Totuși, oficialul britanic a mai adăugat că Rusia rămâne încă o putere imprevizibilă, având în vedere faptul că deși a semnat nenumărate acorduri, odată cu invazia Ucrainei, acestea nu au mi fost respectate.

În acest sens, singurul lucru pe care Occidentul a putut să îl facă a fost să impună sancțiuni, care la rândul lor aduc consecințe grave atât pentru Rusia, cât și pentru Vladimir Putin.

Când se vor opri sancțiunile impuse Rusiei?

„Ceea ce ştim este că Rusia a semnat mai multe acorduri pe care pur şi simplu nu le respectă. Aşa că trebuie să existe consecinţe dure. Desigur, sancţiunile sunt o măsură dură”, a spus ea.

Totodată, aceasta a mai adăugat și că în cazul în care o astfel de agresiune va mai avea loc, sancțiunile vor reveni din nou.

„Aceste sancţiuni ar trebui să dispară doar cu o încetare totală a focului şi o retragere, dar şi cu angajamente că nu vor mai exista alte agresiuni.

Şi, de asemenea, există oportunitatea de a avea sancţiuni de revenire în cazul în care există o nouă agresiune în viitor. Aceasta este o măsură dură care cred că poate fi folosită”, a adăugat ministrul.