La începutul lui 2014, Rusia a invadat Ucraina, la scurt timp după ce președintele ucrainean Viktor Ianukovici a fugit în exil. Rusia a preluat controlul asupra regiunii Crimeea, anexând-o. Urmarea se știe: Statele Unite și alte țări au răspuns cu sancțiuni împotriva Rusiei.
Mulți dintre aceiași vectori care au produs invazia Ucrainei sunt din nou aici
Ducând la o perioadă de relații tensionate între SUA și Rusia care au culiminat cu interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016.
La șapte după momentul Ucraina, mulți se întrabă dacă e posibil ca Vladimir Putin să invadeze o altă țară vecină. Cel mai probabil una care a făcut parte din fosta Uniune Sovietică?
Cercetătorul Leon Aron, șeful American Enterprise Institute (AEI), scrie, într-un articol publicat de Politico, că „mulți dintre aceiași vectori care au produs invazia Ucrainei sunt din nou aici”. Aceștia includ „convingeri și percepții profund înrădăcinate, perspective economice sumbre și exigențele supraviețuirii regimului său”.
Conform lui Aron, Putin, care urmărește o glorie suplimentară atât pentru el, cât și pentru Rusia, crede că o astfel de invazie i-ar consolida poziția. Mai ales că președintele rus se gândește la un nou mandat începând din 2024. Iar popularitatea sa a crescut semnificativ după invazia din 2014.
Putin ar putea, așadar, invada o altă țară vecină cum ar fi Georgia, Republica Moldova, Belarus sau Kazahstan, sau chiar Estonia, Letonia și Lituania, susține Aron.
„Ar putea exista o concluzie mai satisfăcătoare a dorinței lui Putin de a recupera gloria trecută, o răzbunare mai potrivită față de destrămarea iubitei patrii sovietice, decât o astfel de ispravă pe care nici măcar puternica Uniune Sovietică nu o putea duce la bun sfârșit?” a scris Aron.
Cum ar funcționa o astfel de invazie?
„O victorie asupra alianței care întruchipează solidaritatea Occidentului democratic și voința sa de a se apăra? O aruncare a zarurilor care ar expune NATO ca un tigru de hârtie?”.
Cum ar funcționa o astfel de invazie? Probabil la fel cu modul în care a avut loc invazia Ucrainei, în 2014. Aron consideră că ar fi o „operațiune hibridă, în stil Crimeea, realizată în special de forțe speciale și de parașutiști de elită, din districtul militar vestic al Rusiei.
Mai exact, trei regimente de forțe speciale și divizia de asalt aerian desfășurat în prezent aproape de granițele Estoniei și Letoniei”. (…)
Deși Putin s-a lăudat să ajungă la Riga și Tallinn în două zile, o Reconquista imperială este puțin probabilă. Niciun tanc nu ar putea să ajung în Riga sau Tallinn”, continuă Aron.
Tot el spune că e puțin probabil ca NATO să răspundă rapid la o astfel de invazie, citând un raport recent al Serviciului de Informații Externe estonian. Care susține că Rusia se bucură de o „supremație absolută” în tancuri, avioane de vânătoare și artilerie cu rachete.
NI menționează însă că Aron nu prezice o astfel de invazie bazându-se pe servicii de informații sau pe informații privilegiate. Opiniile lui sunt doar pe presupuneri, în raport cu circumstanțele actuale.
Publicația americană redă și reacția unui profesor american la comentariul din Politico.
„Dacă Putin va întreprinde vreo escaladare militară în viitorul apropiat, va fi în estul Ucrainei, și nu în țările baltice, așa cum se susține.
De asemene, acest text ignoră circumstanțele unice care au marcat începutul anului 2014 și numeroasele oportunități de avertizare timpurie ”, a scris pe Twitter profesorul Universității din Waterloo, Alexander Lanoszka.