Rusia se va focaliza pe facilitarea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă în perioada în care va deţine preşedinţia rotativă a G-20, care a început sâmbătă, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de agenţia de presă chineză Xinhua.
Rusia a văzut în asumarea preşedinţiei G-20 o şansă de a oferi partenerilor săi o agendă pozitivă şi substanţială în vederea soluţionării problemelor de interes comun pentru toate ţările, a afirmat Putin într-o declaraţie publicată pe website-ul nou lansat al preşedinţiei ruse a G-20, scrie Agerpres.
Prosperitatea economică globală şi piaţa locurilor de muncă promiţătoare necesită stimulente pentru investiţii, încredere, transparenţă a pieţelor şi reglementare eficientă, a declarat Putin, adăugând că aceste priorităţi se vor afla în centrul discuţiilor privind agenda G-20.
Preşedintele rus a enumerat, de asemenea, o creştere durabilă şi echilibrată, stabilitatea energetică şi lupta împotriva corupţiei, printre altele, drept probleme majore de discutat.
Totodată, Putin a invocat două "probleme noi" de pe agenda financiară, şi anume finanţarea investiţiilor şi modernizarea împrumuturilor publice naţionale, precum şi sistemele de gestionare a datoriei suverane. În perioada preşedinţiei rotative de un an, Rusia promite să asigure îndeplinirea angajamentelor anterioare şi, ‘în acelaşi timp, oferă noi abordări de examinat’, a adăugat Putin.
Xinhua aminteşte că, înfiinţat în 2008, ca urmare a crizei economice globale, G-20 este un forum al celor mai dezvoltate economii, care grupează 19 ţări şi Uniunea Europeană. Membrii săi reprezintă 90% din PIB-ul global şi 80% din comerţul mondial.
Numindu-l "un instrument important de răspuns la crize şi gestionare a lor”, Putin a declarat că mecanismul G-20 a reuşit să ţină în frâu criza economică şi să întărească supervizarea sistemelor financiare naţionale. A facilitat, de asemenea, transformarea sistemului financiar internaţional şi a sistemului economic, care "oferă o protecţie maximă împotriva riscurilor, întărirea încrederii reciproce şi impulsionarea dezvoltării globale susţinute şi echilibrate", a mai declarat Putin.
Xinhua precizează că Rusia preia preşedinţia G-20 de la Mexic şi o va preda Australiei, în 2014. Oraşul rusesc Sankt-Petersburg va găzdui summitul G-20 în septembrie 2013.