Rusia devansează Statele Unite ale Americii în materie de modernizare a forţelor sale nucleare şi are perspective bune pentru a recupera întârzierea în ce priveşte armele de înaltă precizie, a declarat miercuri premierul rus Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri cu şefii de brigadă şi divizie ai Forţelor armate ruse.
”Topol-M şi sistemul naval Iars sunt rachete de nouă generaţie. Se poate spune că, în acest plan, suntem uşor înaintea partenerilor noştri americani, deoarece ei trebuie încă să-şi modernizeze potenţialul nuclear”, a declarat Putin.
”În schimb, ei sunt mult mai departe decât noi în ce priveşte producţia şi utilizarea de arme puternice de înaltă precizie”, a afirmat premierul, adăugând: ”Noi avem totuşi o perspectivă mai interesantă în acest domeniu decât partenerii noştri”.
Rusia intenţionează să-şi întărească dispozitivele de apărare antiaeriană şi capacităţile de apărare antirachetă în jurul Moscovei şi al bazelor sale strategice. Ea are intenţia de a construi noi radare, în plus faţă de cele trei staţii existente, şi de a crea ”sisteme capabile să depăşească scutul antirachetă”, a afirmat Putin.
”Toate acestea vor constitui răspunsul nostru asimetric”, a conchis Putin.
Sursa: Agerpres