‘Experţii internaţionali estimează că Rusia oferă perspective importante în privinţa gazelor de şist. (…) Trebuie să analizăm problema’, a spus liderul de la Kremlin, în timpul unei sesiuni televizate de întrebări-răspunsuri în direct cu cetăţenii.
Compania Gazprom şi-a exprimat insistent neîncrederea în potenţialul acestei resurse, calificând de mai multe ori exploatarea gazelor de şist din America de Nord drept o ‘păcăleală’.
‘Este posibil ca Gazpromul să nu fi sesizat o oportunitate revoluţionară în privinţa gazelor de şist? Încă nu ştim răspunsul’, a spus Putin. El a atras atenţia asupra problemelor pe care le implică exploatarea acestei resurse, şi anume costurile de extracţie ‘mult mai ridicate’ decât în cazul zăcămintelor tradiţionale şi efectele ‘enorme’ asupra mediului înconjurător. Pe de altă parte, ‘avem suficiente gaze şi nu ştim ce să facem cu ele’, a punctat liderul rus.
Gazprom se confruntă în prezent cu o scădere a consumului în Rusia şi în Europa. În aceste condiţii, compania rusă încearcă să se reorienteze către piaţa asiatică, dar unii experţi avertizează că aici riscă să intre în competiţie cu societăţile americane, a căror producţie a crescut considerabil în urma începerii exploatării gazelor de şist.
SURSA: Agerpres