"Putem. Vom lucra cu cel pe care îl va alege poporul american", a răspuns preşedintele rus, întrebat de postul rus în limba engleză asupra capacităţii de a lucra cu Mitt Romney, adeptul unei poziţii ferme faţă de conducerea Rusiei.
"Însă vom lucra cu eficacitatea pe care o vor dori partenerii noştri", a adăugat el, conform unor fragmente transmise de postul de televiziune din interviul care va fi difuzat joi.
Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA şi-a exprimat intenţia de a se arăta mult mai puţin "flexibil" faţă de Moscova decât preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama, pe care îl acuză că a fost prea conciliant cu Kremlinul.
De asemenea, conform extraselor din interviu făcute publice, Putin a ironizat politica occidentală în Afganistan şi pe cea privind Siria.
"SUA, urmate de aliaţii săi, au intrat în Afganistan; în prezent toată lumea nu se gândeşte decât cum să plece mai repede de acolo", a declarat el.
Vorbind despre politica occidentală de susţinere a opoziţiei siriene împotriva regimului de la Damasc, aliat tradiţional al Moscovei, Putin a declarat, făcând aluzie la centrul american de detenţie din Cuba unde sunt închişi din 2001 prizonieri suspectaţi de terorism, că "trebuie deschise porţile de la Guantanamo şi trimişi toţi prizonierii de la Guantanamo în Siria, să se lupte, este exact acelaşi lucru".
Sursa: Agerpres