Republica Moldova va depune cererea de aderare la Uniunea Europeană. Acest anunț care îl va scoate din minți pe Vladimir Putin a fost făcut în urmă cu puțin timp de președintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu. El a susținut că președintele Maia Sandu va depune cât de curând cererea de aderare la Uniunea Europeană.
„Va fi depusă această cerere și în foarte scurt timp va venit doamna președinte și va face publice detaliile despre acest gest. În discuții cu Înaltul Comisar, cu vicepreședintele Comisiei Europene, am spus foarte clar că, prin votul ultimelor alegeri parlamentare și prezidențiale, marea majoritate a cetățenilor a ales integrarea europeană. Și prin comportamentul nostru din ultimele zile, ne-am demonstrat nouă înșine și celorlalți că suntem proeuropeni. Putem fi solidari, putem sări în ajutor, putem fi empatici și bine organizați. Noi credem cu tărie că Republica Moldova merită o perspectivă europeană foarte clară”, a spus Igor Grosu în cadrul unei ediții speciale de la postul public de televiziune.
Republica Moldova, apel la încetarea focului în Ucraina
Trebuie amintit că, în urmă cu o zi, Republica Moldova a făcut un apel la încetarea focului în Ucraina. Într-un comunicat trimis de către președinția de la Chișinău se arată că președintele Maia Sandu a declarat că la fel ca acum 30 de ani ”tunurile răsună din nou în apropierea noastră”.
„Pentru că astăzi, la 30 de ani de la războiul de la Nistru, tunurile răsună din nou în apropierea noastră, am chemat la încetarea focului. Am chemat la pace. Doar în condiţii de pace vom putea construi aici, pe pământul nostru, o ţară paşnică şi prosperă, o ţară europeană. Asta e alegerea cetăţenilor Republicii Moldova„, a declarat Maia Sandu la un miting de comemorare a combatanţilor şi victimelor războiului din Transnistria.
Mesajul cheie transmis de Maia Sandu
În același mesaj, Maia Sandu a precizat că ceea ce s-a întâmplat acum 30 de ani avea ca obiectiv „suprimarea independenţei şi a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”, adăugând că la acea vreme sute de persoane și-au pierdut viața, în timp ce alte sute au fost rănite.
Pe acest fond, președintele Republicii Moldova a spus că a fost înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede mai multe măsuri de susținere materială pentru veterani. De asemenea, în cursul zilei de miercuri, Maia Sandu a semant un decret prin care tuturor participanţilor la luptele de pe Nistru le va fi conferită Medalia comemorativă cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la război.