Şeful statului rus Vladimir Putin şi preşedintele francez ales Francois Hollande au vorbit la telefon pentru a doua oară de la alegerile prezidenţiale franceze, discutând despre o viitoare întâlnire, a anunţat sâmbătă Kremlinul.
„Continuându-şi discuţia recentă, Vladimir Putin şi Francois Hollande au făcut schimb de opinii într-un spirit constructiv cu privire la cooperare şi au studiat proiecte privind contacte personale în viitorul apropiat”, a precizat Kremlinul într-un comunicat preluat de AFP.
Vladimir Putin şi Francois Hollande au mai avut și marţi o convorbire telefonică, în cursul căreia au subliniat importanţa legăturilor franco-ruse şi au convenit efectuarea de contacte regulate. Cu puţin timp înainte de victoria sa la alegerile prezidenţiale franceze, Francois Hollande a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că Rusia nu este „o ţară care ar trebui evitată de naţiuni” şi a asigurat că Franţa nu-şi va schimba poziţia în legătură cu vânzarea navelor de război Mistral către Moscova. Această vânzare, prima din partea unei ţări membre a NATO, a concretizat relaţiile bune dintre Rusia şi Franţa sub mandatul lui Nicolas Sarkozy.
Sursa: Agerpres