Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko i-a cerut omologului său din Rusia să creeze o forţă de poliţie de rezervă pentru un eventual sprijin care să fie acordat Belarusului, a anunţat, joi, chiar Vladimir Putin. Liderul de la Moscova i-ar fi îndeplinit dorinţa lui Lukaşenko, insă a subliniat că nu o va folosi decât în caz de necesitate, potrivit agenţiei Interfax, citată de Reuters şi EFE.
Lukaşenko „mi-a cerut să formez un contingent de membri ai forţelor de ordine. Şi l-am făcut. Dar am convenit de asemenea că acesta va fi folosit numai dacă situaţia scapă de sub control”, a declarat Vladimir Putin la postul Rossiya 1.
„Lukaşenko mi-a transmis că ar dori să-i oferim, în caz de necesitate, ajutorul necesar. Şi i-am spus că Rusia îşi va îndeplini obligaţiile”, a mai precizat liderul de la Kremlin, explicând faptul că Moscova are „obligaţii” faţă de Minsk, în virtutea acordurilor bilaterale şi multilaterale, respectiv Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTCS) şi Uniunea Rusia-Belarus.
Putin: Problemele există, altfel oamenii nu ar ieşi în stradă
Vladimir Putin a transmis că, în opinia Moscovei, situaţia din Belarus este în curs de normalizare şi deocamdată nu vede necesitatea folosirii unor forţe ruseşti în această ţară în contextul crizei politice şi al manifestaţiilor ce au debutat după alegerile prezidenţiale din 9 august, când Lukaşenko a obţinut 80% din voturi, rezultat contestat de opoziţie.
Vladimir Putin a recunoscut că în Belarus există probleme evidente, însă speră că ele se vor soluţiona paşnic, în cadrul constituţional şi legal: „Sper că toate problemele, şi ele există, desigur, altfel oamenii nu ar ieşi în stradă, este un lucru absolut evident, se vor soluţiona în cadrul constituţional şi legal, şi prin mijloace paşnice”, scrie Agerpres.
Liderul de la Moscova a acuzat puterile occidentale că încearcă să influenţeze evoluţiile din Belarus, în timp ce, în opinia sa, Rusia are faţă de Belarus un comportament mult mai moderat decât europenii şi americanii. „Nouă nu ne este indiferent ce se întâmplă acolo (în Belarus). Este o ţară foarte apropiată, ar putea fi ţara cea mai apropiată de noi”, a subliniat Vladimir Putin.
Secretarul general al NATO a reacționat imediat
Jens Stoltenberg a lansat joi un apel către Rusia de a nu ”se amesteca” în Belarus, unde are loc o mişcare inedită de contestare după alegerile prezidenţiale din 9 august, transmite AFP.
”Nimeni, nici Rusia, nu trebuie să se amestece acolo. Belarus este un stat suveran şi independent”, a subliniat Stoltenberg într-un interviu pentru ediţia online a cotidianului german Bild.
”Este foarte clar: noi respectăm integritatea teritorială a Belarusului”, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, care a avut joi, la Berlin, o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel.