Agenția de presă Tass informează că preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat Ministerului Apărării să semneze un acord cu Sudanul pentru construirea unei baze logistice ruse în ţara africană, notează Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, Rusia intenţionează să creeze un centru logistic pentru marina sa militară în Sudan. Personalul acestui centru va număra 300 de militari şi civili. În același timp, TASS mai precizează că centrul logistic va putea fi utilizat pentru realizarea de reparaţii şi realimentare a navelor ruse.
În ceea ce privește proiectul acordului, acesta prevede că cel mult patru nave militare pot staţiona în baza logistică, inclusiv „nave cu sistem de propulsie nucleară cu condiţia respectării normelor de siguranţă nucleară şi a mediului”.
Un punct de vedere comun
De menționat este faptul că, în timpul unei vizite efectuate în noiembrie 2017 la Moscova de fostul preşedinte sudanez Omar al-Bashir, s-a ajuns la un punct de vedere comun asupra asistenţei ruse pentru modernizarea forţelor armate sudaneze.
De asemenea, Guvernul de la Khartoum s-a arătat interesat de analizarea cu Moscova a posibilităţii folosirii bazelor navale de la Marea Roşie.
În luna mai a anului trecut, a intrat în vigoare un acord bilateral ruso-sudanez privind cooperarea militară, document valabil şapte ani.
Acesta stipulează, în particular, „un schimb de opinii şi informaţii despre chestiuni politice şi militare şi despre aspecte ale consolidării securităţii internaţionale, un schimb de experienţă despre operaţiunile de menţinere a păcii sub egida ONU, interacţiunea în căutarea şi salvarea pe mare şi dezvoltarea relaţiilor privind pregătirea comună a trupelor”.