Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin a susținut tradiționala conferință de presă de final de an și a lansat un atac subtil la adresa președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, dar și către „țările din Vest”.
Vladimir Putin a organizat conferința tradițională de final de an și a vorbit și despre Maia Sandu, dar i-a greșit numele de familie, numind-o Sandru. De asemenea, liderul de la Kremlin a spus că aceasta este cetățean al României, sugerând că noul președinte al Republicii Moldova ar servi interesele „țărilor din Vest”.
„Maiei Sandu (Sandru), îi doresc tot binele din lume, îi doresc succese în activitate, dar nimic nou nu s-a întâmplat, ca reprezentant al unei noi forțe politice nu a spus nimic nou. Ea e președinta Republicii Moldova, dar în același timp, cetățeană a României”, a spus președintele Federației Ruse.
Când își va retrage Rusia trupele
Vladimir Putin a precizat că la rândul ei, Rusia este pentru retragerea trupelor, dar doar atunci când va fi stabilit un dialog normal între Chișinău și Tiraspol.
„Demult auzim îndemnuri din partea țărilor din Vest că trebuie să ne retragem trupele de pacificatori. Și noi suntem pentru, dar atunci când va fi contextul potrivit, imediat cum va fi stabilit un dialog normal dintre Chișinău și Tiraspol, când toți vor alege calea păcii și înțelegerii. Noi pentru asta suntem. Și am fost foarte aproape de asta cu președintele Voronin, dar în ultimul moment, reprezentanți ai vestului au pus presiune, el a refuzat, a respins înțelegerea și soluționarea conflictului transnistrean a fost amânată pe un termen nedeterminat. De ce, pentru ce? După asta am întrebat colegii din UE, pentru ce ați făcut asta? Ei, iată așa a ieșit. Dar mai devreme sau mai târziu, această problemă trebuie hotărâtă”, a declarat Vladimir Putin, conform Ziarul de Gardă din Republica Moldova.
După alegerea în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat că Rusia trebuie să-şi retragă din Transnistria muniţiile şi trupele din cadrul Grupului Operativ (GOTR), creat pe rămăşiţele fostei Armate a 14-a sovietice în Transnistria, iar misiunea de pacificare trebuie transformată în una civilă sub egida OSCE.