Războiul din Ucraina ar putea ajunge la final, potrivit declarațiilor venite de la cel mai înalt nivel, iar Vladimir Putin ar fi dispus să negocieze, nu numai în ceea ce privește situația din Ucraina. Ce ar urmări, de fapt, liderul de la Kremlin?
Turcia, deși critică invazia rusă și recenta mișcare a președintelui Vladimir Putin de a anexa teritorii din Ucraina, a menținut relații bune cu Kremlinul și a intermediat un acord în această vară pentru a permite transportul de cereale din porturile ucrainene.
Un purtător de cuvânt al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că pare inevitabil că războiul Rusiei în Ucraina va continua o perioadă de timp. Acesta s-a întrebat cât de multe pagube vor fi fost produse înainte de reluarea negocierilor.
Erdogan a vorbit recent cu Vladimir Putin
Mai devreme în cursul zilei de vineri, Erdogan a vorbit cu Putin despre „ultimele evoluții” în războiul din Ucraina, potrivit unui comunicat de presă al guvernului turc.
Purtătorul său de cuvânt, Ibrahim Kalin, a declarat pentru CNN că negocierile vor fi probabil reluate la un moment dat.
„Întrebarea este: când ne vom întoarce la ele și cât de mult rău va fi fost făcut până atunci”, a declarat Kalin în timpul unui interviu pentru sursa citată.
Negocierile s-au oprit după anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene săptămâna trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski mergând până la semnarea unui decret prin care a declarat imposibilitatea negocierilor.
Decretul, publicat pe site-ul președinției ucrainene, a declarat „imposibilitatea de a purta negocieri cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin”. Acesta era datat 30 septembrie, ziua în care Putin a anunțat că va anexa ilegal patru regiuni parțial ocupate ale Ucrainei.
Putin vrea un nou mare acord cu Occidentul
Kalin a declarat că oprirea negocierilor era de așteptat, adăugând că a discutat recent această problemă cu consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan. Oficialul turc a spus că există, de asemenea, un aspect mai important în joc atunci când vine vorba de implicarea Rusiei în negocieri.
„Noi înțelegem că Putin vrea să aibă un nou mare acord, o nouă înțelegere cu Occidentul. Este vorba parțial despre Ucraina, fără îndoială. Dar problema mai mare este, de fapt, o nouă înțelegere între Rusia și lumea occidentală”, a declarat Kalin.
Moscova consideră că acordurile încheiate la sfârșitul Războiului Rece, sub președinții Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn, nu mai reflectă Rusia de astăzi, a spus el.
„Există o nouă Rusie, există o nouă lume, există o nouă realitate, iar ei vor să aibă o nouă înțelegere”, a spus Kalin.
Ca urmare, întreaga ordine liberală globală se confruntă cu un mare test, a mai spus el.