Putin, Xi și limitele prieteniei. Pierderea războiului din Ucraina de către Rusia reprezintă un eșec strategic major și pentru China
Acum, după șapte luni, Xi s-ar putea să regrete acele cuvinte. Vorbind în Uzbekistan la reuniunea Consiliului Organizației Cooperării de la Shanghai, Putin a promis să răspundă la „întrebările și preocupările” Chinei în privința războiului din Ucraina.
Nici Putin și nici Xi nu au optat să ofere public detalii despre acele preocupări. Dar ele nu sunt greu de ghicit. Războiul a slăbit Rusia, a destabilizat Eurasia și a consolidat alianța occidentală. Nimic din toate acestea nu arată bine, atunci când privești de la Beijing, notează Gideon Rachman într-un articol realizat pentru ft.com
Rusia e cel mai important partener extern al Chinei
Comunicatul din 4 februarie a clarificat că fundamentul prieteniei sino-ruse e ostilitatea împărtășită față de rolul global de conducător al Americii. O victorie rapidă a Rusiei în Ucraina – survenită la numai câteva luni după retragerea haotică a SUA din Afganistan – ar fi constituit încă o lovitură gravă la adresa prestigiului și puterii Americii. Ceea ce Beijingului i-ar fi picat foarte bine; și poate ar fi deschis calea și unui atac chinez împotriva Taiwanului.
Din contră, un conflict prelungit în Ucraina – și perspectiva înfrângerii Rusiei – reprezintă un grav eșec strategic pentru China. După cum s-a exprimat Nigel Gould-Davies de la International Institute for Strategic Studies: „Pentru China există motive din belșug pentru a fi foarte nefericită”.
Cel mai evident este acela că Rusia e cel mai important partener extern al Chinei. Cele două țări nu sunt legate printr-o alianță formală, prin tratat. Dar ele se susțin reciproc în forumurile internaționale și organizează exerciții militare comune. Prima vizită externă pe care a făcut-o Xi după ce a devenit președinte a fost la Moscova. Xi a afirmat că Putin este „cel mai bun prieten” al său. Însă acum amicul lui pare a fi un perdant. Iar prietenia Chinei cu Rusia pare mai degrabă motiv de jenă decât sursă de beneficii.
Pe lângă faptul că a slăbit cel mai important partener extern al Chinei, războiul din Ucraina a determinat și o revigorare a alianței occidentale. America, în postură de lider, pare din nou încrezătoare în propriile forțe și eficientă. Armele americane au contribuit la schimbarea cursului conflictului. Noi țări se așează la coadă pentru a adera la NATO. Presa de stat chineză subliniază cu entuziasm declinul inexorabil al Vestului. Dar, deodată, alianța occidentală pare mai degrabă înviorată.
Beijingul se putea consola măcar cu faptul că „sudul global” părea a fi neutru – iar uneori, tacit, chiar de partea Rusiei – în acest conflict. Lucru care contează, întrucât lupta pentru atragerea loialității țărilor din Africa, Asia și cele două Americi e un element important al rivalității sino-americane.
Însă în sudul global pozițiile încep să se schimbe. La reuniunea de la Samarkand premierul indian Narendra Modi l-a admonestat public pe Putin, spunându-i că „epoca actuală nu este a războiului”. Conducătorul rus n-a avut încotro și s-a văzut nevoit să promită că: „Vom face tot posibilul pentru a pune capăt acestui lucru cât mai curând cu putință”. La întrunirea Adunării Generale a ONU de săptămâna trecută India s-a alăturat altor 100 de țări și a votat pentru a i se permite președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să ia cuvântul prin videoconferință. Numai șase țări, în afară de Rusia, au votat împotrivă. China s-a abținut.
Atât în țară cât și în străinătate, lui Xi îi place să sublinieze faptul că el dorește stabilitate. Însă războiul a provocat instabilitate în întreaga Eurasie. Azerbaidjanul tocmai a atacat Armenia, care e aliată cu Rusia. Lupte au izbucnit și între Kîrgîzstan și Tadjikistan.
Rusia, acum grav slăbită și făcută de rușine, e un partener mult mai puțin util pentru China. Iar deznodământul războiului e încă incert. Pentru Beijing, coșmarul deplin ar fi ca Putin să fie răsturnat de la putere și înlocuit cu un guvern pro-occidental – ceea ce e improbabil, dar nu imposibil.
Firește că slăbirea Rusiei implică și beneficii pentru China. Moscova devine acum tot mai dependentă economic de Beijing. Putin a făcut recent o aluzie îmbufnată la poziția dură adoptată de China la negocierile comerciale.
Unii analiști de la Washington merg chiar mai departe, argumentând că războiul din Ucraina va împinge Moscova permanent în brațele Beijingului și împiedică SUA să se concentreze exclusiv pe rivalitatea cu China.
Această școală de gândire argumentează că un punct crucial de cotitură în războiul rece a fost deschiderea lui Nixon și Kissinger către China în 1971. Acum, se tem ei, se întâmplă contrariul – iar axa China-Rusia se consolidează.
Însă acest argument tratează marile puteri ca pe niște piese lipsite de valori pe o tablă de șah strategică.
Realitatea este aceea că Rusia și China au constituit o alianță informală pentru că viziunile lor despre lume au mult în comun. Nu e plauzibil ca vreuna dintre ele să rupă rândurile și să decidă să se alieze cu America. America e însăși problema pe care ele încearcă s-o rezolve.
Axa sino-rusă inaugurată pe 4 februarie este de asemenea, într-o măsură considerabilă, un acord personal între cei doi conducători autoritari. E evident că Putin și Xi își admiră reciproc stilul de conducere și amândoi se consideră întruparea propriei țări. Ei erau, după cum s-a exprimat Alexander Gabuev de la Carnegie Moscow Centre, „țarul și împăratul”.
Dar cum Putin aduce acum mai degrabă cu Nicolae al II-lea decât cu Petru cel Mare, Xi probabil regretă deja că și-a îmbrățișat omologul rus fără nici un pic de reținere.
